Parlamentarii discută pe cine pun la şefia ASF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoritatea de Supraveghere Financiara - ASF - FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Autoritatea de Supraveghere Financiară ar putea avea o nouă conducere până la finalul acestei luni, potrivit unor surse citate de profit.ro.

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au miercuri o întâlnire pentru a discuta situaţia Autorităţii, arată  profit.ro.

ASF nu are, în prezent, nici preşedinte, nici vice-preşedinte, după ce Mişu Negriţoiu a fost revocat de Parlament de la conducerea Autorităţii, pe motiv că „nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute în legea de funcţionare a ASF”. Totodată, vice-preşedintele Cornel Coca Constantinescu, care preluase atribuţiile lui Negriţoiu, a plecat din funcţie, fiind votat ca preşedinte pentru sectorul asigurărilor.

ASF funcţionează aşadar în prezent numai la nivel de direcţii, atribuţiile preşedintelui putând fi preluate numai de vice-preşedinte, niciuna dintre funcţii nefiind ocupată acum.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat recent că îl propune pe Leonardo Badea, actualul preşedinte al Comisiei de Buget Finanţe a Camerei Deputaţilor, pentru şefia ASF. El a precizat că deputatul social-democrat ar putea fi „o persoană eficientă la conducerea Autorităţii”.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite