OMV Petrom va construi mai multe parcuri fotovoltaice în Teleorman. Câte gospodării vor putea alimenta
0OMV Petrom a semnat, joi, un acord pentru achiziționarea mai multor parcuri fotovoltaice în România, arată un raport remis Bursei de valori Bucureşti (BVB).
Potrivit sursei citate, puterea instalată a parcurilor fotovoltaice va fi de 710 MW.
„OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, a semnat un acord pentru achiziționarea mai multor proiecte pentru construcția de parcuri fotovoltaice în județul Teleorman. Proiectele sunt dezvoltate de compania daneză Jantzen Renewables ApS.”, informează compania.
Finalizarea tranzacției este estimată pentru trimestrul al doilea al anului viitor, când proiectele vor ajunge la stadiul „gata de construit („ready-to-build”).
Parcurile fotovoltaice se vor număra printre cele mai semnificative proiecte de acest tip din Europa de Sud-Est, putând alimenta echivalentul consumului anual a 280.000 gospodării din România, menționează OMV.
„Această achiziție vine în sprijinul realizării obiectivului strategic al OMV Petrom, de a avea o capacitate instalată de energie regenerabilă de cel puțin 1 GW, până în 2030, inclusiv prin parteneriate. În plus, ne permite să răspundem adecvat cererii din ce în ce mai mari pentru energie verde, contribuind totodată la consolidarea securității aprovizionarii și a rezilienței energetice a României.”, a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie:
La rândul său, Christian Jantzen, co-fondator și CEO al Jantzen Renewables, a transmis: „Parcurile fotovoltaice reprezintă un mare salt înainte și ajută în continuare la deschiderea drumului către un viitor mai verde pentru România. Suntem mândri să dezvoltăm unul dintre cele mai importante proiecte fotovoltaice din Sud-Estul Europei. Avem un angajament solid față de sursele regenerabile din România; aceste parcuri fotovoltaice și portofoliul nostru solid demonstrează acest lucru.”
Parcurile fotovoltaice vor fi construite în judetul Teleorman.
Locațiile alese pentru acestea au potential pentru randamente superioare, în ceea ce privește energia solară, precizează sursa citată. Astfel, productia estimată pentru 25 de ani de funcționare este de 23.900 GWh, suficientă pentru a alimenta echivalentul consumului anual a 280.000 de gospodarii din România. Proiectelor li s-a acordat deja acces la rețeaua națională de transport al energiei electrice.