Numărul cazurilor de consum fraudulos de gaze și energie electrică s-au majorat cu 40% anul trecut

0
Publicat:

Inspecţia energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat anul trecut un număr de 1.509 de cazuri de consum fraudulos, cu aproape 40% mai multe faţă de anul 2022, 906 dintre acestea fiind la gaze naturale iar 603 la energie electrică, a anunţat joi compania.

foto contor curent
Numărul cazurilor de consum fraudulos de gaze și energie electrică s-au majorat cu 40% anul trecut

Conform sursei citate, pentru identificarea persoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, au fost întocmite şi transmise plângeri penale către instituţiile abilitate.

Instalaţiile clandestine, intervenţiile neautorizate asupra branşamentelor şi contoarelor de gaze naturale/electricitate pot duce la incidente cu urmări dintre cele mai grave, ignorate în primul rând de cei care consideră că în acest mod pot beneficia de energie gratuită”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii companiei susţin că orice astfel de instalaţie improvizată constituie o sursă de incendiu, electrocutare, explozie, intoxicaţie etc.

Pentru un câştig nesemnificativ în raport cu consecinţele posibile, oamenii îşi riscă bunurile, locuinţa, afacerea, sănătatea sau chiar viaţa. Pot avea de suferit atât cei care "se bucură" de consumul fraudulos prin facturi mai mici, dar şi persoanele, locuinţele, agenţii economici din vecinătate şi, nu în ultimul rând, mediul. Performanţele reţelelor de distribuţie sunt afectate de improvizaţiile şi instalaţiile clandestine, de cantitatea de energie necontorizată. La fel şi protecţiile şi automatizările ce sunt proiectate şi reglate ţinând cont de un consum cunoscut”, se precizează în comunicat.

În cazul fraudelor, consumul nu este cunoscut şi atunci nici reţelele nu funcţionează la parametri normali, având de suferit şi consumatorii oneşti ce îşi plătesc cu regularitate facturile, precizează compania.

Consumul fraudulos înseamnă şi pierderi financiare pentru compania noastră, dar şi creşterea unor cheltuieli pentru consumatori. Intervenţiile ilegale afectează consumatorii oneşti prin întreruperi ale serviciului de distribuţie şi/sau parametri neconformi ai energiei şi gazelor naturale furnizate”, susţin reprezentanţii Delgaz Grid.

Conform sursei citate, cantitatea de energie sustrasă în cele 1.509 cazuri descoperite anul trecut se ridică la circa 24 de milioane de kWh, cu o valoare de peste 11,7 milioane de lei.

Spre comparaţie, această cantitate de energie reprezintă consumul anual de electricitate al consumatorilor casnici dintr-un oraş cu circa 35.000 de locuitori (la un consum mediu de 150 kWh/lună pe locuinţă) sau de gaze naturale al locuitorilor dintr-o comună cu circa 5.000 de locuitori (la un consum de 1.000 mc/an, echivalent cu aproximativ 10.000 kWh/an pe gospodărie)”, se menţionează în comunicat.

Consumul fraudulos reprezintă furt şi se pedepseşte conform prevederilor Codului Penal, precizează sursa citată.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, din anul 2005, E.ON a investit 2,2 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,4 miliarde de euro. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite