Ministrul Transporturilor: Vom avea autostradă de la Sibiu la Bruxelles. Lucrările vor fi gata în 4 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Ofertele pentru lotul 2 al segmentului Lugoj-Deva al autostrăzii A1, vor putea fi depuse în curând, iar în patru ani, se va putea circula pe Autostradă de la Sibiu la Bruxelles, a anunţat, miercuri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, după şedinţa de Guvern.

"Cea mai importantă veste, pentru toată România: pe Lugoj-Deva, pe lotul 2, pe zona aceea cu tunelele urşilor, suntem de vreo 4 ani într-un blocaj, astăzi în sfârşit s-a ajuns la un acord pe acest lot cu fostul constructor, a fost o reziliere abuzivă în 2017, constructorul a câştigat, anul trecut a venit o decizie care a căzut ca o secure pe acest proiect, de plată a 270 de milioane către acest constructor, de repunere în contract, şi practic lucrurile acolo erau blocate.”, a afirmat Cătălin Drulă, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului, acesta este singurul sector lipsă de pe autostrada A1, între Sibiu şi Arad/Nădlac, pentru care, în curând, va exista un constructor şi astfel vom avea autostrada continuă de la Sibiu până la Bruxelles.

Întrebat în cât timp se va ajunge de la Sibiu la Bruxelles pe autostradă, Drulă a răspuns: „Lipsesc doar 9 km de autostradă. O să fiu sincer şi realist fiind vorba de două tuneluri la mijloc: mai devreme de patru ani nu va fi gata. Important este să fie gata peste patru ani, nu 10”.

Lucrările la autostrada Lugoj-Deva au început în 2011. Patru ani mai târziu italienii de la Tirrena Scavi finalizau lotul 1. În martie 2017 aveam o nouă inaugurare. Salini, tot un constructor italian, finalizase 15 kilometri din cei 28 ai lotului doi al şoselei de mare viteză. În vara aceluiaşi an, însă, şefii de la Drumuri au rupt contractul cu firma Salini şi au lăsat fără constructor circa 13 kilometri din şoseaua rapidă, din care 4 erau construiţi în proporţie de 90%. Ultimele două loturi din autostradă au fost şi ele date în circulaţie în 2019. 

Singura porţiune lipsă este în continuare cea scoasă din lotul celor de la Salini, unde acordul de mediu revizuit în decembrie 2013 cere realizarea a două ecoducte pentru protecţia mamiferelor mari, aşa numitele „tuneluri pentru urşi”. Aceştia sunt singurii kilometri de autostradă care lipsesc dintre Sibiu şi Nădlac. Mare parte din banii pentru construirea autostrăzii Lugoj-Deva au venit de la Bruxelles.

De asemenea, ministrul Transporturilor a menţionat că ultimele exproprieri pentru drumul de legătură dintre Vama Giurgiu şi DN 5 au fost adoptate în şedinţa de Guvern.

"Am adoptat în şedinţa de Guvern de astăzi ultimele exproprieri necesare pentru drumul de legătură între Vama Giurgiu şi DN 5, este vorba de acel proiect de drum de 6 kilometri, un drum expres, fără intersecţii la nivel, un drum cu separatoare pe mijloc, un drum modern, care pleacă fix de la ieşirea din Vama Giurgiu sau de la intrarea în ţară, depinde cum ne uităm, şi ocoleşte complet Municipiul Giurgiu. Un proiect care are ca termen de finalizare promis de constructor sfârşitul acestui an", a explicat Cătălin Drulă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite