Ministerul Finanţelor: România este beneficiara unui împrumut avantajos, componentă a PNRR, de 14,49 de miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Executivul a aprobat, miercuri, actul normativ care reglementeazã punerea în aplicare a Acordului de împrumut dintre România şi Comisia Europeanã, au transmis reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

„Este oficial! România este beneficiara unui împrumut avantajos – componentã a PNRR – de 14,49 de miliarde de euro, urmare a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţã. Guvernul României a aprobat, în acest sens, Ordonanţa de Urgenţã elaboratã de Ministerul Finanţelor. Acordul de împrumut al celor 14,49 miliarde de euro a fost semnat din partea României de Adrian Câciu, Ministrul Finanţelor, de Johannes Hahn, Comisar pentru Buget şi Administraţie şi de Paolo Gentiloni, Comisar pentru Economie, din partea Comisiei Europene”, anunţă Ministerul Finanţelor.

„Spre deosebire de predecesorii mei vreau ca românii să ştie ce se întâmplă cu împrumuturile  pe care le luăm; găsesc că au acest drept măcar şi pentru faptul ei vor susţine rambursarea lor. Eu voi face tot ce depinde de mine ca fiecare euro luat împrumut să fie pus la treabă şi să contribuie la dezvoltarea ţării noastre şi îmbunătăţirea vieţii oamenilor.”, a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

Potrivit datelor transmise de MF, sunt trei destinaţii majore ale banilor din acest împrumut.

1. Finanţarea reformelor prevăzute în Planul Naţional de Redresare (PNRR);

2. Acoperirea deficitului bugetului de stat;

3. Refinanţarea datoriei publice guvernamentale.

Sumele se virează în 10 rate, până la 31 decembrie 2026, pe măsura îndeplinirii obiectivelor asumate de România în PNRR şi a derulării investiţiilor asociate împrumutului.

Sursa citată menţionează că primă tranşă – prefinanţarea de 1,94 de miliarde de EURO – va fi disponibilizată de Comisia Europeană imediat după intrarea în vigoare a Acordului.

Fiecare virament, inclusiv prefinanţarea, se acordă în condiţii avantajoase, la nivelul costurilor Comisiei Europene.

Rambursarea împrumutului se va face în următorii 30 de ani, în rate egale, cu o perioadă de graţie de 10 de ani. 

Ministerul Finanţelor va încheia un Acord subsidiar cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin care se vor stabili drepturile şi obligaţiile părţilor în aplicarea prevederilor Acordului de împrumut.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite