Mica recalculare a pensiilor: adeverințele ar putea fi emise gratuit (proiect)
0În perioada 1 septembrie 2024 - 1 martie 2025 se desfășoară recalcularea pensiilor prin includerea sporurilor nepermanente și a acordului global, pentru care este însă nevoie de adeverințe, care sunt foarte scumpe.
Printr-un proiect înregistrat luni la Senat, un grup de parlamentari PNL au cerut ca pensionarii care au realizat venituri din acordul global și sporuri nepermanente sau prime să poată obține adeverințele care fac dovada muncii lor fără taxe.
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu a solicitat dezbaterea și aprobarea acestei inițiative în procedură de urgență, astfel încât ambele camere ale Parlamentului să poată aproba actul normativ cât mai repede.
Majoritatea pensionarilor se plâng ca firmele care dețin arhivele practică tarife ridicate nejustificat pentru emiterea adeverințelor, uneori costul acestora ridicându-se pentru câțiva ani la mii de lei.
Senatorii au depus în procedură parlamentară propunerea legislativă prin care pensionarii pot obține gratuit aceste adeverințe de venit de la deținătorii legali de arhive sau de la operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale.
Pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei pot solicita gratuit aceste adeverințe, costul lor fiind decontat de către agențiile județene pentru prestații sociale.
Pentru pensionarii cu venituri din pensii cuprinse între 3.001 și 6.000 lei, costurile pentru emiterea adeverințelor se reduc la jumătate.
„Această împărțire este justificată de nevoia de a acorda un sprijin mai consistent celor mai vulnerabili pensionari, dar și de a oferi un ajutor substanțial celor cu venituri medii, pentru care costurile pot reprezenta o dificultate semnificativă”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.
Potrivit documentului, implementarea acestor prevederi va avea un impact social pozitiv. Pensionarii, în special cei cu venituri reduse, vor avea acces mai ușor la documentele necesare pentru recalcularea pensiilor sau alte proceduri legale. Astfel, se vor elimina barierele financiare care împiedicau exercitarea drepturilor legale ale acestora.
„De asemenea, această măsură va contribui la reducerea stresului financiar asupra pensionarilor, având un efect direct asupra îmbunătățirii calitătii vieții lor. În plus, va facilita o recalculare mai rapidă și corectă a pensiilor, acolo unde este cazul, ceea ce va duce la un sistem de pensii mai echitabil”, precizează documentul citat.
Adeverințele pot costa și 2.800 de lei
Amintim că în august, BNS a cerut Arhivelor Naționale să stabilească tarife accesibile pensionarilor, având în vedere că peste 1 milion de pensionari nu vor putea obține adeverințele de vechime din cauza prețurilor mari.
BNS considera că este inacceptabil ca pensionarii din România, care deja se confruntă cu dificultăți economice, să fie împiedicați să își valorifice drepturile legale din cauza unor tarife uriașe pentru eliberarea documentelor necesare recalculării pensiilor!
De exemplu, tariful pentru obținerea unei adeverințe cu veniturile realizate pe o perioadă de 25 de ani poate depăși 2.800 lei fără TVA (tarif administrativ fix = 101 lei, tarif cercetare 81 lei /an x 25 ani=2.025 lei, tarif eliberare certificat venituri = 27 lei/an x 25 ani= 675 lei, Total = 2.801 lei fără TVA).