Lucrările pe Valea Oltului au ajuns la 75%. Vești proaste cu privire la lotul 2 al A1
0Proiectarea Lotului 2 Boița-Cornetu al Autostrăzii Sibiu-Pitești va fi finalizată abia la sfârșitul acestui an, spune șeful CNAIR, Cristian Pistol. Până atunci, s-a depășit procentul de 75% al lucrărilor de defrișare și amenajare a drumurilor de acces pentru studiul geotehnic.
Termenul de 18 de luni asumat pentru finalizarea proiectării pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu - Pitești (secțiunea a doua, cuprinsă între Boița Sibiu și Cornetu în Racovița Vâlcea), era prevăzut pentru începutul lunii august. Doar că proiectarea este departe de final.
Încă se mai execută lucrări de defrișare, precum și de amenajare a drumurilor de acces necesare studiului geotehnic pe ultimul tronson din acest lot montan. După finalizarea lor se va trece la forarea solului, etapă necesară proiectului tehnic, pentru a se ști cum se va proceda în continuare în ceea ce privește execuția lucrării.
După aprobarea proiectului vor începe lucrările efective care, potrivit autorităților, vor demara abia anul viitor.
Motivul întârzierii proiectării Lotului 2 Boița Cornetu din Autostrada Sibiu Pitești
Legat de motivul întârzierii proiectării pentru Lotul 2 Boița Cornetu, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol a recunoscut: „După cum vedeți au fost niște inconveniente majore pe care le-a întâmpinat constructorul în realizarea lucrărilor de proiectare. Vedeți ce tipuri de lucrări au fost necesare pentru realizarea acestui studiu geotehnic!”.
Practic, imposibilitatea accesării zonei pe care se lucrează acum, pentru care a fost necesară închiderea circulației pe DN7 - Valea Oltului, timp de o lună, a determinat întârzierile de proiectare.
Joi seara, 1 august, autoritățile au menționat, pe pagina de socializare, că a mai rămas de executat doar 25% din lucrările de defrișare și de amenajare drumuri de acces pentru studiul geotehnic: „La finalul celei de-a 25-a zi de lucrări, constructorul a ajuns la un stadiu fizic de 75%. Antreprenorul continuă execuția lucrărilor de preluare a apelor pluviale de pe versant. Ca urmare a operațiunilor în care sunt implicate și utilaje grele, se menține în continuare ridicat riscul de cădere pe carosabil a arborilor, rocilor și maselor de pământ pe timpul zilei”.
Circulația pe Valea Oltului va fi reluată peste o săptămână
În plus, cu această ocazie s-au executat și amenajările necesare viitorului tronson, ca să nu mai fie nevoie de o intervenție ulterioară.
„Ce se defrișează acum nu este doar pentru studiul geotehnic, ci și pe viitorul traseu al autostrăzii, ca aceste lucrări să se facă din timp, să nu mai fie nevoie să se vină și a doua oară cu lucrări de acest tip”, a precizat și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Autoritățile au recunoscut că este vorba despre cele mai complexe lucrări de acest gen care s-au executat în țara noastră după Revoluție.
Dacă nu s-ar fi luat acum măsura închiderii Văii Oltului, construcția Lotului 2 Boița-Cornetu ar fi determinat întârzierea lucrărilor cu cel puțin un an ceea ce ar fi provocat plata unor penalități pentru întârzieri de peste 80 de milioane de lei.
Reamintim faptul că peste o săptămână, vineri, 9 august, va fi reluată circulația pe DN7 / E81 - tronsonul din Defileul Oltului, între Vâlce și Sibiu, și pe timpul zilei. Până atunci se va circula doar în intervalul orar 20,00 - 06,00. Cei care vor să ajungă din Transilvania în Oltenia / Muntenia sau invers mai au de ales între rutele alternative oferite de către autorități.