Legea sponsorizării: cum pot firmele să doneze 20% din impozitul pe profit. Doar una din cinci companii o folosesc
0La fel cum persoanele fizice pot distribui 2% din impozitul pe venit către organizaţiile neguvernamentale (ONG), şi firmele pot face astfel de donaţii, inclusiv către bibliotecile publice.
Desigur, companiile pot fi mult mai generoase: potrivit Codului Fiscal, acestea pot dona sume de până la 20% din impozitul pe profit, în limita a 3 la mie din cifra de afaceri.
Mecanismul sponsorizării
Specialiştii de la compania de consultanţă financiară EY România au explicat cum funcţionează mecanismul de donare a acelei cincimi din impozitul pe profit, dovedind că este mult mai simplu decât ar putea crede contabilii.
În primul rând, trebuie elaborat un contract de sponsorizare în care se trece suma ce urmează a fi donată.
„Această sumă este considerată cheltuială nedeductibilă şi se constituie ca un credit fiscal.
Nu afectează baza de impozitare.
Iar în momentul plăţii impozitului pe profit, către ANAF, se va achita doar restul din impozit, donaţia ajungând astfel direct la beneficiar. De exemplu, din 1.000 de lei impozit datorat, 200 de lei se trec în contractul de sponsorizare şi 800 de lei în ordinul de plată către ANAF“, au explicat specialiştii.
Una dintre marile probleme cu care se confruntă firmele ce ar putea fi donatoare este aceea că plata donaţiei se face, calendaristic, înaintea raportării şi plăţii impozitului pe profit, lucru care ar putea genera încurcături procedurale.
Dar Fiscul are o soluţie şi pentru asta: în cazul în care se întâmplă ca suma donată să fie mai mare decât maximul eligibil, se poate face o reeşalonare pe până la şapte ani a părţii care-i revine ANAF din impozitul pe profit.
Tratamentul fiscal „este acelaşi chiar şi dacă, în loc de bani, donaţia constă în diverse bunuri sau servicii.
Cum se completează Declaraţia 101
În momentul raportării către Fisc, contabilii firmelor au de completat Declaraţia 101 privind impozitul pe profit. Rândul 45 din această Declaraţie este cel rezervat sponsorizărilor; aici se înscriu sumele reprezentând cheltuielile cu sponsorizarea şi/sau mecenatul, precum şi cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii, în limitele şi în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (4) lit. p) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare.
„Contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea şi ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, precum şi cei care acordă burse private scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente în limita minimă de 3 la mie din cifra de afaceri sau de 20% din impozitul pe profit datorat.
În limitele respective se încadrează şi cheltuielile de sponsorizare a bibliotecilor de drept public, în scopul construcţiei de localuri, al dotărilor, achiziţiilor de tehnologie a informaţiei şi de documente specifice, finanţării programelor de formare continuă a bibliotecarilor, schimburilor de specialişti, a burselor de specializare, a participării la congrese internationale“, se arată în Codul Fiscal.
Doar una din cinci firme oferă donaţii
În România, doar una din cinci firme eligibile foloseşte facilitatea, prevăzută în Legea sponsorizării (nr. 32/1994) şi în Codul Fiscal.
Deşi facilitatea fiscală oferită de legea sponsorizării este cunoscută de 87% dintre IMM-uri, doar 52% dintre companiile respondente spun că au direcţionat fonduri cu ajutorul acestui mecanism către sectorul neguvernamental în 2014 – conform sondajului „Cum văd ONG-urile şi IMM-urile Legea sponsorizării“, realizat de Hospice Casa Speranţei, EY Romania şi Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, în perioada 20 octombrie – 20 noiembrie 2015.
Principalele concluzii ale raportului:
- Cele mai multe dintre companii au direcţionat fondurile către educaţie (27%), protecţie socială (20%), sănătate (19%), sport (17%), în timp ce doar 11% pentru artă şi 6% pentru mediu;
- Spre deosebire de anul 2014 când 86% dintre ONG-uri cunoşteau această facilitate fiscală şi 14% care nu o cunoşteau, în 2015 procentul celor o cunosc creşte la 90% în timp ce 10% spun nu o cunosc.
- Principala metodă folosită de ONG-uri ca să convingă companiile să îşi redirecţioneze banii prin facilitatea 20% este apelarea la prieteni comuni sau cunoscuţi, contactul direct/în persoană, urmat de contactul prin telefon şi de solicitarea directă prin poşta electronică.
- În răspunsurile primite de la ONG-uri, cea mai des menţionată persoană care se ocupă de promovarea facilităţii 20% este preşedintele organizaţiei.
Care este potenţialul?
Potrivit datelor furnizate de ANAF, 137.909 societăţi comerciale au realizat profit în 2014.
Dintre acestea, doar 28.545, reprezentând 21%, au înregistrat cheltuieli de sponsorizare, mecenat sau cu burse private, suma totală direcţionată anul trecut fiind de peste 554 de milioane de lei.
Din analiza datelor privind cifra de afaceri şi impozitul pe profit pentru 69.000 de companii şi extrapolarea acestora la datele furnizate de ANAF, Hospice Casa Speranţei, EY România şi ARC au concluzionat că suma totală care putea fi direcţionată de companii către sectorul non-profit prin sponsorizare în 2014 ajunge la 1,4 miliarde de lei, echivalentul a 318 milioane de euro.