Inspectorii ANPC au acordat amenzi de 50.000 de lei operatorilor economici din Piaţa Volantă Eroilor

0
Publicat:

O parte din operatorii economici care derulau activităţi comerciale în Piaţa Volantă Eroilor, de pe platoul din faţa Academiei Militare din Bucureşti, au fost sancţionaţi cu amenzi de 50.000 de lei.

Foto bancnote 100 de lei
Inspectorii ANPC au acordat amenzi de 50.000 de lei operatorilor economici din Piaţa Volantă Eroilor

În același timp, au fost oprite temporar prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor, a anunţat, joi, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
"Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a desfăşurat, pe 19 noiembrie 2023, o acţiune de control la 9 operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în Piaţa Volantă Eroilor (platoul din faţa Academiei Militare, din Capitală), pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu, în cadrul activităţilor de comercializare a produselor alimentare. În urma neregulilor constatate, echipele de comisari, a căror acţiune de control a întâmpinat rezistenţă din partea unor operatori economici care derulau activităţi comerciale, în locaţie, au aplicat următoarele sancţiuni: amenzi contravenţionale în valoare de 50.000 lei; 4 avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a 85 kg produse alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 6.000 lei; oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 4 operatori economici (3 unităţi şi un agregat frigorific)", se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Operatorii economici opriţi temporar de la funcţionare sunt: S.C. Agrostil Prod 2023 SRL, S.C. Family Market SRL - alimentaţie publică (grătar), S.C. La Maria Badan SRL şi S.C. MCA Family Market SRL.

Potrivit sursei citate, printre cele mai importante deficienţe constatate de către comisarii CRPC Bucureşti-Ilfov s-au aflat: amplasarea sursei de apă şi a rezervorului cu apă în exteriorul perimetrului pieţei, în apropierea unui canal de scurgere; absenţa unei surse de apă caldă şi rece, pentru igienizarea instrumentelor (tocătoare, cuţite), necesare pentru porţionarea şi felierea produselor alimentare comercializate, în zona vitrinelor frigorifice mobile ale producătorilor/operatorilor economici; utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate şi deteriorate, cu acumulări de grăsime solidificată şi resturi de materii organice, cu geamuri de protecţie crăpate; folosirea unor corturi cu prelate murdare pentru protecţia vitrinelor frigorifice de comercializare, împotriva intemperiilor; lipsa coşurilor de colectare a resturilor alimentare; depozitarea produselor alimentare direct pe suprafaţa pietonală (trotuar); comercializare unor produse de origine animală fără aviz sanitar-veterinar.

Totodată, au mai fost constatate: lipsa etichetelor cu elementele de identificare ale produselor, precum şi a menţiunilor legate de ingrediente, valoarea lor nutriţională şi a alergenilor, în unităţile de fast food; desfăşurarea activităţii fără a deţine autorizaţie sanitar-veterinară; nerespectarea regimului de temperatură pentru depozitarea produselor alimentare, în conformitate cu recomandările producătorului; folosirea unei friteuze neigienizate cu strat gros de grăsime; utilizarea uleiului de prăjire neschimbat, cu aspect neconform şi lipsa graficului de schimbare a uleiului; folosirea unui grătar neigienizat, încărcat cu strat gros de grăsime; folosirea unor materii prime fără elemente de identificare; comercializarea unor produse pescăreşti ambalate, decongelate, cu lichid de decongelare; nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea preparate culinare calde; comercializarea ouălor fără aviz de comercializare; comercializare a diferite sortimente de miere şi produse preparate din miere fără a avea menţionat pe etichetă zona în a fost produsă. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite