IMM-urile, afectate de recesiunea economică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii este unul dintre cele mai afectate de criza financiară, din cauza lipsei de putere financiară, consideră reprezentanţii companiei de executive şi consultanţă HR, Human Value International (HVI), potrivit Agerpres.

Conform unei analize realizate de HVI, perioada de recesiune poate deveni favorabilă pentru orice IMM care identifică şi reacţionează prompt la schimbările pieţei.

Din cercetările efectuate în ultima perioadă, reiese faptul că majoritatea acestor companii nu au un departament specializat de resurse umane şi că, în general, acest gen de activitate se rezumă la selecţia şi angajarea de personal.
Pentru a ieşi din impasul financiar, multe dintre companii recurg la metoda micşorării salariilor sau chiar a concedierilor, susţin realizatorii studiului HVI.

“Metoda micşorării salariilor şi a concedierilor este riscantă. Reducând salariile este dificil ca oamenii să rămână motivaţi, iar concedierile creează confuzie şi panică (...)”, a declarat Petra Votisky, Country Manager al HVI.

Potrivit studiului, pe timp de criză, în comparaţie cu marile companii, IMM-urile au avantajul de a-şi permite să fie mult mai flexibile, pot implementa noi servicii şi lansa produse noi.

Principalele soluţii care se întrevăd pentru traversarea acestei perioade incerte, se referă la externalizarea serviciilor de HR şi auditul organizaţional.

Deşi sectorul IMM-urilor a cunoscut o ascensiune financiară importantă în ultimii ani, în acelaşi timp s-a remarcat o scădere în materie de personal calificat, cred autorii cercetării.

“Goana după rezultate a dus la scăderea interesului faţă de specializarea sau formarea personalului din cadrul unei organizaţii (...)”, se arată în concluziile elaborate de către HVI.

Compania HVI este considerată ca fiind una dintre cele mai performante instituţii de cercetare în domeniul HR din zona Centrală şi de Est a Europei, cu experienţă de aproape un deceniu.

Birourile din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Cipru şi România, oferă, prin metodologia aplicată de către specialişti în profiling şi psihologi, o altă abordare a practicilor de Executive Search. Rata de recrutare a HVI s-a situat la valoare maximă, de 100 la sută.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite