Hidroelectrica şi Nuclearelectrica vor vinde la preţ reglementat până la 50% din producţie, pentru ca populaţia să aibă preţuri „rezonabile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nuclearelectrica s-a listat recent pe bursă, Hidroelectrica va ajunge în ringul bursier anul viitor
Nuclearelectrica s-a listat recent pe bursă, Hidroelectrica va ajunge în ringul bursier anul viitor

Companiile de stat Hidroelectrica şi Nucleareletrica vor vinde la preţuri reglementate până la 50% din energia livrată, respectiv cel mult 40%, pentru menţinerea unor preţuri „rezonabile“ la consumatorii casnici, potrivit unui ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Această măsură va fi aplicată pe perioada calendarului de eliminare a tarifelor reglementate la energie, respectiv până la 31 decembrie 2017.

În anii anteriori, cele două companii erau obligate să vândă la preţuri reglementate chiar şi 70% din energia livrată la preţuri care uneori erau mici decât costurile de producţie.

Măsură surprinzătoare

Hidroelectrica acoperă aproximtiv 30% din consumul naţional de energie, în timpce Nuclearelectrica asigură circa 20% din necesarul anual de electricitate.

Decizia ANRE este surprinzătoare, având în vedere faptul că preţurile energiei tranzacţionate pe OPCOM au scăzut cu 30% în ultimul an, de la 250 de lei/MWh în timpul secetei care a afectat Hidroelectrica, până la niveluri situate între 170 şi 180 lei acum. Reducerea preţurilor a survenit atât din cauza închiderii unor mari consumatori, precum Oltchim sau Mechel, cât şi a eficientizării industriei. Consumul de energie a „divorţat“ de creşterea economică în acest an: în timp ce produsul intern brut al României a urcat cu 2,7% în primele nouă luni, consumul de energie a scăzut cu 7%. 

Concomitent, în România au intrat în funcţiune capciatăţi de circa 2.000 MW instalate în sectorul eolian, dar şi termocentralele Petrom şi Romgaz, alimentate pe gaze naturale.

Scopul acestei prevederi a ANRE este menţinerea unor valori rezonabile şi comparabile ale tarifelor reglementate pentru energia furnizată clienţilor casnici şi reducerea etapizată a cantităţilor de energie vândute de producători pe baza contractelor reglementate.

Liberalizare până în 2017

Guvernul trebuie să renunţe treptat la preţurile reglementate la gaze naturale şi electricitate, atât pentru consumatorii industriali, cât şi pentru cei casnici, ca urmare a angajamentului asumat faţă de Fondul Monetar Internaţional.

Pentru consumatorii casnici de electricitate, liberalizarea preţurilor a început în 1 iulie, şi va continua etapizat până în 31 decembrie 2017. După acea dată, nu vor mai exista preţuri reglementate la energie electrică.

În cazul consumatorilor industriali, liberalizarea a început în 1 septembrie 2012 şi se va încheia în 1 ianuarie 2014.

Hidroelectrica are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, iar cele două reactoare nuclearelectrice ale Nuclearelectrica au cumulat o putere instalată de 1.400 MW. România are o capacitate instalată de producţie a energiei de circa 20.000 MW.

Mai puteţi citi:

George Cristodorescu, fost director în E.ON România, a fost numit preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Hidrolectrica

George Cristodorescu, director general adjunct în cadrul E.ON România până în luna septembrie, a fost numit marţi preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, se arată într-un comunicat transmis de producătorul de energie şi citat de Mediafax.

Hidroelectrica nu a primit nicio ofertă la licitaţii de energie cumulând 400 de milioane de lei pe OPCOM

Compania de stat Hidroelectrica a programat săptămâna trecută licitaţii pe bursa de energie OPCOM pentru electricitate în valoare totală de 404,2 milioane lei, dar nu a primit nicio ofertă, astfel că a anulat procedura de vânzare.

Nuclearelectrica a vândut către Electrica Furnizare electricitate în valoare de peste 10 milioane de euro

Operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, Nuclearelectrica, a vândut săptămâna trecută electricitate în valoare de 45,4 milioane de lei (10,2 milioane de euro) furnizorului de profil Electrica Furnizare. Energia (262.800 MWh) va fi livrată în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2014, la preţul de 173,01 lei pe MWh.

Profitul Nuclearelectrica a ajuns la 330 milioane de lei, veniturile au crescut cu 21%

Nuclearelectrica a raportat în primele nouă luni un profit net de 331,2 milioane de lei, de la pierderi în perioada similară a anului trecut, în vreme ce veniturile companiei au urcat cu 21,2%, până la 1,651 miliarde de lei, potrivit unui raport trimis către Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Redevenţele plătite de Romgaz şi Petrom ar putea creşte cu 24-40% pentru concesiunile noi

Redevenţele plătite statului român de către companiile care extrag petrol şi gaze ar putea creşte de anul viitor cu procente situate între 25% şi 40%, se arată în prospectul pregătit pentru listarea  Romgaz.

Romgaz publică un nou buget, care prevede venituri şi profituri şi mai mici. Varianta precedentă a fost „o greşeală“

Producăturul de gaze naturale şi energie electrică Romgaz Mediaş a publicat un nou buget rectificat de venituri şi cheltuieli pentru acest an, în care veniturile şi profitul sunt estimate în scădere, după ce săptămâna trecută a postat pe site, din greşeală, alt proiect de buget, potrivit directorului general al companiei, Virgil Metea.

Romgaz mai are rezerve de gaze naturale pentru 11 ani, dar se diversifică

Romgaz are rezerve certe de gaze de 62 miliarde metri cubi, care echivalează cu producţia actuală pe aproape 11 ani şi rezerve nete probabile de 13,2 miliarde de metri cubi de gaze, potrivit unui comunicat al producătorului de stat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite