Hidroelectrica nu a primit nicio ofertă la licitaţii de energie cumulând 400 de milioane de lei pe OPCOM
0
Compania de stat Hidroelectrica a programat săptămâna trecută licitaţii pe bursa de energie OPCOM pentru electricitate în valoare totală de 404,2 milioane lei, dar nu a primit nicio ofertă, astfel că a anulat procedura de vânzare.
Hidroelectrica a încercat să vândă 2,35 TWh de energie, echivalentul a 4,4% din consumul final de energie de anul trecut, de 52,9 TWh.
La începutul lunii noiembrie compania a vândut prin OPCOM electricitate de 20 de milioane de euro. Societatea a fost recent implicată într-un scandal privind semnarea unui nou contract de electricitate cu traderul Energon. Ioan Mihăilă – fost fost consilier al ministrului delegat pentru Energie Constantin Niţă şi membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a fost arestat împreună cu Eugen Brădean – director de furnizare al Hidroelectrica. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată pe Ioan Mihăilă pentru dare de mită şi pe Eugen Bădean pentru complicitate la luare de mită şi complicitate dare de mită.
Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că în luna octombrie, Ioan Mihăilă, în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a promis suma de 1.400.000 de euro lui Remus Vulpescu – membru în Consiliul de Supraveghere şi denunţător în cauză - pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea unui contract bilateral pentru o perioadă de patru ani. Hidroelectrica urma să vândă o cantitate de 7.012.800 MWh energie electrică societăţii comerciale Energon Power & Gas SRL Cluj. „Cantitatea respectivă de energie urma să fie vândută pentru suma de 1.157.112.000 lei (262.980.000euro), ceea ce ar fi reprezentat condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica, respectiv un posibil prejudiciu de 175.000.000 lei în dauna societăţii Hidroelectrica“, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Capitalul social al Hidroelectrica este deţinut de stat (80,05% din acţiuni) şi Fondul Proprietatea (19,95%).
Compania a înregistrat în primele nouă luni un profit brut de 681 milioane lei, la o cifră de afaceri de 2,28 miliarde lei, şi estimează că va încheia acest an cu un profit record, care va permite recapitalizarea producătorului de electricitate după pierderile de anul trecut.
Potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe, compania a încheiat anul 2012 cu afaceri de 2,4 miliarde lei şi pierderi de 508 milioane lei.
Mai puteţi citi:
Electrica şi Hidroelectrica vor fi listate şi ele la Londra
Electrica, Hidroelectrica, dar şi o serie de alte companii, ar putea fi listate anul viitor pe bursa londoneză, asemenea Romgaz, a declarat premierul Victor Ponta.
Alro a început să viziteze „oameni ierarhic superiori“ celor din Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica şi presează să obţină energie la preţuri sub 160 lei/MWh, declara Eugen Brădean, fostul director de furnizare al Hidroelectrica, în şedinţa Consiliului de Supraveghere care analiza oferta celor de la Energon.
În loc să modernizeze centralalele vitale pentru asigurarea serviciilor de sistem, Hidroelectrica vrea să finanţeze proiecte care nu au valoare energetică mare, a declarat Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, la Forumul „România 2020: Politici sustenabile pentru energii curate hidro&nuclear“, eveniment organizat de Adevărul Group.
Remus Borza s-a prezentat, joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat de procurori, acesta declarând că a fost citat de marţi, dar că nu s-a putut prezenta până acum din motive obiective.
Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica i-a revocat în şedinţa de joi, 24 octombrie, pe Eugen Brădean şi pe Ovidiu Agliceru din funcţia de membri ai Directoratului companiei, potrivit unui comunicat al producătorului de energie.
Remus Borza a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, fiind acuzat că, în perioada în care firma de insolvenţă deţinută de el, Euro Insol, a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica, a făcut plăţi către societatea lui de avocatură, în baza unor contracte de asistenţă juridică.
România se confruntă pentru prima dată cu un excedent de producţie de 12 TWh pe care nu are cum să-i consume şi nici să-i exporte, energie care s-ar fi vândut „ca pâinea caldă” dacă Guvernul şi Transelectrica ar fi realizat cablul submarin care să lege ţara noastră cu Turcia, a decarat Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica.
Remus Borza: „Bacteria ucigaşă” de pe Olt a „mâncat” 400 de milioane de euro
Hidroelectrica nu a găsit bani să retehnologizeze centralele de la Vidraru, Bicaz, Mărişel şi Râul Mare, "bijuteriile coroanei" şi cele mai importante după cele de la Porţile de Fier şi Lotru, însă în 2001 a găsit bani pentru retehnologizarea celor de pe Olt, care au ajuns să coste în final 400 de milioane de euro, a declarat Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica