Hidrocentrala Cerna–Motru–Tismana a primit acordul de mediu: „Cu toții ne dorim energie mai ieftină”
0Complexul Hidroenergetic Cerna–Motru–Tismana a primit astăzi undă verde, fiind aprobată emiterea acordului de mediu pentru proiectul hidrocentralei, care vizează finalizarea lucrărilor și punerea în siguranță a barajului Vâja, a anunțat ministrul mediului, Diana Buzoianu.

„Nu s-au făcut compromisuri, ci s-au ales soluții tehnice corecte, cu impact minim asupra mediului. Mă bucur că decizia a fost luată în unanimitate, cu acordul tuturor instituțiilor implicate”, a declarat ministrul într-o postare publicată pe Facebook.
Potrivit acesteia, lucrările vor face barajul mai sigur, vor crește producția de energie electrică și vor proteja localitățile din aval în caz de viituri, în timp ce soluțiile alese protejează râul Tismana și ecosistemele acvatice.
Ministrul a subliniat că proiectul include măsuri clare de prevenire, reducere și monitorizare a impactului asupra mediului, atât pentru perioada de execuție a lucrărilor, cât și pentru faza de operare a amenajării.
„Procedura de acordare a acordului de mediu a fost transparentă, bazată pe studii de specialitate și pe consultarea publicului”, a scris Diana Buzoianu.
Diana Buzoianu a atras atenția asupra dezinformărilor care circulă în jurul hidrocentralelor și care fac parte adesea dintr-un „război informațional”.
„Cu toții ne dorim energie mai ieftină și sigură, dar asta nu se opune și misiunii de a proteja resursele naturale limitate pe care le avem. Dezvoltarea energetică și protecția mediului pot merge împreună când proiectele sunt făcute legal, transparent și responsabil”, a mai transmis ministrul mediului.
Potrivit celor mai recente date furnizate de Hidroelectrica, lucrările la complexul hidrotehnic și energetic Cerna–Motru–Tismana sunt finalizate în proporție de 90%, notează Profit.
Hidroelectrica, cea mai mare companie energetică din România, deține în prezent 188 de capacități hidro și o centrală eoliană, cu o putere totală de 6.480,403 MW, acoperind astfel peste jumătate din necesarul de energie al țării.
Printre cele mai mari hidrocentrale din România se numără Porțile de Fier I (1.166,4 MW), Lotru-Ciunget (510 MW), Retezat (335 MW), Porțile de Fier II (251,2 MW), Vidraru (220 MW), Mărișelu (220 MW) și „Dimitrie Leonida” (210 MW).























































