Guvernul intentioneaza sa acorde noi facilitati pentru industria IT
0Solicitarile pentru calculatoare subventionate pot fi depuse de la 1 mai, fata de 1 septembrie, cum fusese stabilit initial
Guvernul intentioneaza sa acorde noi facilitati pentru firmele si persoanele fizice care lucreaza in industria IT, a declarat ieri premierul Adrian Nastase, care a participat la deschiderea celei de-a XIII-a editii a expozitiei internationale de IT si comunicatii - CERF 2004. "Performanta in aceste domenii are nevoie, in primul rand, de facilitati din partea Guvernului si sunt dispus sa discut aceste probleme cu ministrul Dan Nica. Investitiile in tehnologie sunt investitii strategice si Executivul doreste sa le sprijine", a precizat Adrian Nastase. Una dintre cele mai importante facilitati acordate specialistilor in tehnologia informatiei a fost scutirea, cu trei ani in urma, de plata impozitului pe venit, facilitate care, in opinia primului-ministru, i-a determinat pe multi specialisti in domeniu sa nu mai emigreze. "Principalul element concurential intre state este, in prezent, modernizarea tehnologiei, nu sectoarele de petrochimie sau siderurgie care necesita investitii foarte mari si nu asigura o rata foarte ridicata a profitului", a argumentat seful Executivului intentia de suplimentare a facilitatilor in domeniu. Dupa ce, mai bine de o ora, delegatia guvernamentala a vizitat standurile principalelor firme de IT de pe piata romaneasca, premierul Adrian Nastase a remarcat faptul ca acordarea unei subventii de 200 de euro pentru cumpararea de calculatoare pentru copii si tineri are mari sanse sa fie o facilitate importanta. "Am vazut la firmele expozante calculatoare care se incadreaza in gama de pret de 200-300 de euro. Bineinteles ca sunt si computere foarte performante de o mie sau doua mii de euro. Acest lucru inseamna ca subventia va permite celor care isi doresc un calculator sa-l achizitioneze mai usor", a mai spus Nastase. El a adaugat ca a dat un ordin privind achizitionarea a 50.000 de calculatoare pentru acest an, operatiune care va fi demarata incepand cu 1 mai la nivelul Ministerului Educatiei si in universitati, fata de 1 septembrie, cum fusese stabilit initial. Beneficiarii acestor subventii sunt familiile cu venituri reduse care au in ingrijire elevi sau studenti in varsta de pana la 26 de ani. De altfel, previziunile firmelor din domeniul IT vizeaza o crestere a pietei romanesti cu 8,8% fata de anul precedent, asteptandu-se un nivel de peste 780 milioane de dolari. Potrivit lui Florin Talpes, presedintele Asociatiei Nationale a Industriei de Software (ANIS), cresterea estimata pentru anul viitor este de peste 11%, respectiv pana la 870 milioane euro. Standurile marilor firme de comunicatii (mobile, fixe, prin Internet) au constituit de asemenea puncte de atractie pentru echipa guvernamentala. Potrivit datelor furnizate de catre operatori, cifra de afaceri in acest domeniu a fost in 2003 de aproximativ 4 miliarde euro. "Gradul de dezvoltare a telecomunicatiilor in Romania poate fi masurat si prin faptul ca, in perioada sarbatorilor de Pasti, au fost trimise circa 17 milioane de mesaje SMS prin intermediul telefoanelor mobile", a aratat premierul, precizand ca in intreg anul trecut numarul mesajelor SMS a fost de circa 582 milioane.