Guvernul a aprobat majorarea salariului minim brut pe ţară de la 900 de lei la 975 de lei de la 1 ianuarie 2015 şi la 1.050 de lei de la 1 iulie
0Salariul de bază minim brut pe ţară va creşte anul viitor în două etape, de la 900 la 975 de lei din ianuarie şi la 1.050 de lei din iulie, aproape 1,5 milioane de angajaţi urmând să beneficieze de majorare. Majorarea a fost decisă în şedinţa de miercuri a Guvernului.
În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 900 de lei.
Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
„De majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată va beneficia un număr de circa 1.471.356 salariaţi, dintre care 488.630 salariaţi în sectorul bugetar şi 982.726 salariaţi în sectorul concurenţial, corespunzător cuantumului de 1.050 lei lunar“, se arată în hotărârea de guvern.
În document este precizat că aceste majorări ale salariului minim presupun o creştere a cheltuielilor bugetare, anul viitor, cu 654,5.5 milioane lei.
În 2014, prin hotărâre de Guvern aprobată în noiembrie 2013, salariul de bază minim brut pe ţară a fost majorat tot în două etape, cu câte 50 de lei. Astfel, de la 1 ianuarie, salariul de bază minim brut a crescut de la 800 la 850 de lei, iar din iulie, acesta este de 900 de lei.
Şi în 2013, salariul de bază minim brut a crescut în două etape, la 750 de lei din 1 februarie, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei pe oră, şi la 800 de lei de la 1 iulie, reprezentând 4,74 lei pe oră.
Guvernul a stabilit ca, în 2012, salariul de bază minim brut să fie de 700 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună, reprezentand 4,13 lei pe oră.
În 2011, salariul de bază minim brut a fost stabilit la 670 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună, reprezentând 3,94 lei pe oră.
Mai puteţi citi: