Gazele naturale lichefiate: Cum au înlocuit europenii cele mai ieftine gaze din lume cu cele mai scumpe
0Ultimul an a adus o răsturnare fără precedent pe piața comerțului internațional de gaze naturale. SUA au devenit principalul furnizor de gaze al Uniunii Europene, detronând Rusia. Acum, europenii cumpără gaze de șist din SUA, lichefiate și transportate pe ocean sub formă de LNG.
Uniunea Europeană a renunțat să mai cumpere gaze din Rusia în 2022, ca urmare a deciziei Moscovei de a invada Ucraina. Cu alte cuvinte, cel mai mare importator de gaze naturale din lume a încetat să mai cumpere de la cel mai mare producător de gaze naturale din lume.
Însă ambele blocuri și-au găsit rapid alternative. Deși părea greu de crezut în urmă cu un an, gazul rusesc a putut fi înlocuit în Europa. Iar Rusia și-a găsit alți clienți, cărora le vinde gaze, petrol și cărbune la prețuri scăzute.
Decizia Uniunii Europene de a pune embargo pentru gazul rusesc n-a fost una ușoară. Însă blocul comunitar și-a asumat că nu mai poate alimenta financiar un regim care a început un război cu o țară vecină.
Bruxelles-ul și-a putut rupe dependența energetică de Rusia datorită unei tehnologii care permite transportarea gazelor naturale pe vapoare și nu prin gazoducte. Această tehnologie este cea a gazelor naturale lichefiate, prescurtate LNG.
Cum funcționează tehnologia LNG
Numele este suficient de explicit: gaze naturale lichefiate. Prin răcirea lor la o temperatură de minus 162 de grade Celsius, gazele naturale trec din starea lor în formă lichidă. Volumul lor se diminuează astfel de 600 de ori.
În această stare lichidă și la acest volum mult mai scăzut, gazele naturale pot fi încărcate în vapoare speciale, asemănătoare cu tankerele petroliere.
Când ajunge la destinație, gazul este scos din depozitele tankerului și plimbat printr-o rețea de țevi. Acestea sunt încălzite treptat, cu ajutorul apei din mare, pentru a reveni la starea lor de bază.
Apoi, gazele sunt transportate pe uscat prin țevi și intră direct într-un depozit, unde sunt tratate și apoi injectate în rețeaua națională de distribuție.
Destinația poate fi cât de lungă își permit vânzătorul și clientul. Câtă vreme gazul este menținut la temperatura de lichefiere, vaporul poate călători în jurul lumii.
De ce sunt gazele naturale lichefiate atât de scumpe
Însă fiecare zi pe mare crește considerabil prețul final al produsului. Gazele naturale lichefiate sunt cele mai scumpe din lume. Prețul lor reflectă operațiunea de lichefiere și apoi regazeificare, însă cel mai mare cost transmis cumpărătorului este transportul.
Un astfel de tanker costă cel puțin 200 de milioane de dolari, iar tarifele pentru folosirea lui ajung până la 120.000 de dolari pe zi. Un voiaj transatlantic durează între 10 și 22 de zile. Sau chiar mai mult, în funcție de condițiile meteo și capacitatea vaporului.
Adevărul este că această tehnologie nu avea sens din punct de vedere economic în Europa înainte de războiul din Ucraina.
Gazele lichefiate sunt extrem de scumpe, în timp ce gazul rusesc era cel mai ieftin din lume. În cazul Germaniei, spre exemplu, prețul pe mia de metri cubi de LNG este mai mult decât dublu față de prețul cu care cumpăra gaze rusești.
Este notorie strategia Kremlinului de a vinde gaze la prețuri avantajoase în Europa. În felul acesta, Rusia și-a asigurat parteneriate diplomatice și relații puternice cu state precum Germania, Austria și Ungaria.
Acum, principala alternativă reală a Uniunii Europene pentru gazele rusești sunt cele lichefiate. Producția din Norvegia, celălalt mare furnizor al Uniunii, a scăzut constant în ultimii ani. Iar construirea unor gazoducte care să permită aducerea gazelor din Bazinul Mării Caspice și restul Asiei a fost amânată atât de mulți ani încât rămâne încă un vis îndepărtat.
De aceea, mai multe state europene, în frunte cu Germania, au alocat miliarde de euro în ultimul an pentru a-și construi terminale LNG. Acestea asigură lichefierea și mai ales regazeificarea, adică operațiunea cea mai importantă pentru client.
Harta terminalelor de gaze naturale lichefiate din Europa
Astăzi, în Europa există 29 astfel de terminale. Alte 33 se află în construcție. Evident, țările cu porturi mari și cu transporturi maritime puternice domină topul. Spania are 6 terminale. Franța 4, la egalitate cu Turcia.
Italia și Marea Britanie au câte trei. Germania, cel mai mare consumator și importator de gaze naturale din UE, are deocamdată un singur astfel de terminal LNG, inaugurat în decembrie 2022.
Nemții s-au mișcat cu rapiditatea specifică. Terminalul a fost finalizat în mai puțin de un an și au în plan să mai construiască încă două în viitorul apropiat.
Inclusiv România și-a pus de-o-parte un perimetru din Portul Constanța pentru un astfel de terminal. Proiectul a rămas însă doar în scripte. Dar așa s-a întâmplat, de fapt, în multe țări care nu dorit să avanseze în domeniul LNG.
Cât costă un terminal de gaze naturale lichefiate
Costurile pentru construirea unui astfel de terminal variază în funcție de capacitatea de procesare a acestuia. Ca unitate de măsură, Germania alocase pentru cele trei terminale trei miliarde de euro în bugetul pe 2022. Costurile reale se vor ridica însă la mai bine de 6,5 miliarde de euro.
Similar, Olanda a construit un terminal cu o capacitate de 12 milioane de metri cubi. Proiectul s-a întins pe trei ani și a costat 1,1 miliarde de dolari. Astfel de investiții majore sunt asumate de regulă doar de țările exportatoare, care-și pot recupera banii.
Pentru Germania însă, investiția se va amortiza prin costurile mai scăzute pe care le va suporta atunci când importă LNG din SUA sau Qatar, spre exemplu.
Însă aceste terminale fixe din porturi mai sunt astăzi cu adevărat necesare doar pentru a scădea costurile finale ale gazelor naturale lichefiate. Majoritatea vapoarelor care transportă LNG sunt de tip FSRU, adică Floating Storage and Regasification Unit.
Pe lângă transport, acestea funcționează și ca stații mobile de regazeificare, suplinind astfel rolul primordial jucat de terminalele de gaze naturale lichefiate. Prin urmare orice țară poate cumpăra LNG. Are nevoie doar de o țeavă care să facă legătura între transportatorul FSRU și cel mai apropiat depozit de gaze de pe uscat.
Cum au devenit SUA cel mai mare furnizor de gaze al Europei
Datorită acestei tehnologii, SUA au devenit principalul furnizor de gaze al Uniunii Europene, ceva ce părea imposibil în urmă cu un an.
SUA sunt, astăzi, al doilea cel mai mare exportator de gaze naturale din lume, depășite doar de Rusia. Și mai bine de jumătate din volumul de gaz exportat de SUA este lichefiat. Pe nișa gazelor lichefiate, SUA sunt cel mai mare exportator.
Și să nu ne imaginăm că nișa este una scăzută. La nivel mondial, majoritatea comerțului internațional de gaze se desfășoară de cel puțin trei ani sub formă de LNG. Cu alte cuvinte, mai multe gaze sunt exportate astăzi pe vapoare decât prin gazoducte.
Însă drumul americanilor până la podium a presupus două pariuri extrem de riscante, cu mize economice globale. Și ani la rând a părut că ambele pariuri au fost necâștigătoare.
Gazele exportate de americani în Europa sunt gaze de șist
Primul n-ar trebui să ne fie străin. Decizia Statelor Unite ale Americii de a exploata gaze de șist este cea care i-a adus aici. În ciuda protestelor și a controverselor, americanii au mers înainte cu tehnologia care în Europa a fost interzisă rând pe rând de aproape toate statele. Gazele naturale lichefiate pe care le cumpărăm acum de la americani sunt gaze de șist.
Apoi, a fost decizia de a investi alte sute de miliarde de dolari în tehnologia LNG. Mulți ani, aceste gaze lichefiate au fost vândute în pierdere.
Pe scurt, asta este povestea din spatele unei răsturnări spectaculoase în topul furnizorilor mondiali de gaze. Deși mulți au crezut că vom asista la o „revoluție verde” pe piața energetică din cauza războiului din Ucraina, adevărul este că înainte de a investi în energie regenerabilă, toți marii consumatori s-au concentrat pe a-și găsi noi furnizori de gaze, petrol și cărbune.
De cealaltă parte, China și India, doi jucători uriași, și-au putut negocia prețuri mult mai scăzute cu Vladimir Putin. Consecințele le știm.
Una dintre ele a fost că, la finalul lui 2022, cererea mondială de petrol a atins un nivel record în istorie.
Se încarcă comentariile...
