Fostul presedinte al Bancii Bucuresti ar putea prelua conducerea OTE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Panagis Vourloumis, fostul presedinte al Bancii Bucuresti, denumire sub care a functionat institutia de credit in perioada 1995-2000, ar putea prelua functiile de presedinte si director executiv al

Panagis Vourloumis, fostul presedinte al Bancii Bucuresti, denumire sub care a functionat institutia de credit in perioada 1995-2000, ar putea prelua functiile de presedinte si director executiv al grupului elen OTE, actionarul majoritar la operatorul de telefonie fixa RomTelecom. Potrivit Reuters, noul guvern de la Atena il va numi pe Vourloumis la conducerea OTE, decizia incadrandu-se intr-un program mai amplu de reorganizare a conducerilor companiilor de stat. Vourloumis este presedintele producatorului de frigidere Frigoglass, dupa ce in anii anteriori a ocupat pozitii similare la Alpha Finance si Commercial Bank of Greece (in prezent Emporiki Bank). Decizia de inlocuire a actualului presedinte OTE, Lefteris Antonakopoulos, ar urma sa fie aprobata, conform site-ului greekshares.com, de adunarea generala a actionarilor, care va avea loc cel mai tarziu in perioada 2-18 iunie. Potrivit unor informatii aparute in presa elena, Vourloumis va aplica un proiect guvernamental prin care participatia statului la OTE se va reduce. In prezent, guvernul de la Atena controleaza 33% din capitalul companiei. Grupul elen OTE controleaza 54% din actiunile RomTelecom. Banca Bucuresti a fost autorizata in 1994, capitalul majoritar fiind detinut de Alpha Credit Bank din Grecia. Incepand cu anul 2000, Banca Bucuresti a devenit Alpha Bank Romania.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite