Fonduri europene pentru industria de apărare: de la drone, la rachete antitanc şi vehicule terestre fără pilot
0Fondul european de apărare alocat de Comisia Europeană are o valoare de 205 milioane de euro şi este destinat stimulării autonomiei strategice şi competitivităţii industriale din UE, a anunţat vineri Comisia.
Comisia a anunţat recent 16 proiecte industriale paneuropene în domeniul apărării şi trei proiecte vizând tehnologiile disruptive, care vor beneficia de finanţare în valoare de 205 milioane EUR prin intermediul celor două programe precursoare ale unui Fond european de apărare complet: Acţiunea pregătitoare privind cercetarea în materie de apărare (PADR) şi Programul european de dezvoltare industrială în domeniul apărării (EDIDP).
Margrethe Vestager, vicepreşedinta executivă pentru O Europă pregătită pentru era digitală, a declarat: „Prin cheltuieli conjugate, Fondul european de apărare va fi mai bine utilizat, iar fragmentarea şi ineficienţa vor fi reduse. Rezultatele pozitive ale programelor precursoare, anunţate astăzi, arată potenţialul mare care există în cooperarea dintre industriile de apărare mari şi mici din toată Europa.”
Thierry Breton, comisarul pentru piaţa internă, a declarat: „Aceste proiecte promiţătoare demonstrează capacitatea UE de a promova şi de a sprijini cooperarea dintre industriile de apărare din Europa şi dintre statele membre.
Prin dezvoltarea de tehnologii şi capacităţi de vârf în domeniul apărării consolidăm rezilienţa şi autonomia strategică ale UE. Toate părţile implicate în lanţul valoric din sectorul apărării pot beneficia de acest lucru, indiferent de dimensiunea şi originea lor în interiorul UE. Cu un nivel de finanţare adecvat, Fondul european de apărare va putea amplifica semnificativ aceste prime reuşite”.
Rezultatele anunţate sunt foarte pozitive şi confirmă caracterul adecvat pentru scopul urmărit al modelului Fondului european de apărare. Principalele elemente demne de menţionat sunt:
- Un program foarte atractiv: în total, 441 de entităţi au dat curs cererii de propuneri EDIDP, contribuind la 40 de propuneri. 223 de entităţi, care au contribuit la 16 propuneri, vor fi sprijinite prin EDIDP;
- O acoperire geografică vastă: în proiectele EDIDP sunt implicaţi participanţi din 24 de state membre.
- Participare pe scară largă a IMM-urilor: IMM-urile reprezintă 37 % din numărul total de entităţi care primesc finanţare din partea EDIDP (83 de IMM-uri), confirmând importanţa propunerilor IMM-urilor şi a bonusurilor dedicate IMM-urilor;
- Efecte pozitive asupra cooperării: propunerile EDIDP selectate implică în medie 14 entităţi din 7 state membre;
- Coerenţă deplină cu alte iniţiative ale UE din domeniul apărării, în special Cooperarea structurată permanentă (PESCO): nouă propuneri finanţate prin EDIDP sunt proiecte PESCO;
- Contribuţia la autonomia strategică a UE: propunerile EDIDP sunt coerente cu principalele priorităţi în materie de capacităţi stabilite de comun acord de statele membre la nivel european prin planul de dezvoltare a capacităţilor;
- Deschidere către filiale controlate de ţări terţe: rezultatele EDIDP demonstrează posibilitatea implicării de filiale din UE controlate de ţări terţe sau entităţi din ţări terţe, cu condiţia ca acestea să îndeplinească garanţiile adecvate de securitate aprobate de statele membre. Este vorba în special de patru participanţi controlaţi de entităţi din Canada, Japonia şi Statele Unite;
Sprijin pentru tehnologiile disruptive: În premieră, PADR sprijină trei proiecte dedicate tehnologiilor disruptive, prin apeluri de propuneri dedicate, în pregătirea viitorului Fond european de apărare, care alocă până la 8 % din bugetul său acţiunilor disruptive. Acestea sunt importante pentru a ne asigura că Europa rămâne în prima linie a dezvoltării tehnologice.
Proiectele anunţate vor sprijini dezvoltarea capacităţilor europene de apărare, cum ar fi dronele şi tehnologiile conexe (drone tactice şi drone dificil de detectat, sisteme de detecţie şi evazive pentru drone militare, platforme informatice periferice pentru drone), tehnologii spaţiale (receptoare criptate Galileo de calitate militară, sarcină utilă optică de calitate militară pentru sateliţi mici, sisteme big data pentru supraveghere prin satelit), vehicule terestre fără pilot, sisteme de rachete de înaltă precizie, (BLOS - rachete antitanc), viitoare platforme navale, capacităţi de atac electronic aeropurtate, reţele tactice şi suprasecurizate, platforme de avertizare pentru situaţii de urgenţă cibernetică sau tehnologii de camuflaj activ de generaţie următoare.
Aceste proiecte se adaugă celorlalte 15 proiecte de cercetare deja finanţate începând din anul 2017 prin PADR şi sprijinului direct care va fi acordat pentru două proiecte de anvergură (MALE - drone de medie altitudine şi mare anduranţă şi ESSOR - tehnologii radio europene securizate definite prin software).
Programul european de dezvoltare industrială în domeniul apărării (EDIDP), în valoare de 500 de milioane EUR pentru perioada 2019-2020, şi, respectiv, Acţiunea pregătitoare privind cercetarea în materie de apărare (PADR), care a dispus de un buget de 90 de milioane EUR pentru perioada 2017-2019, sunt programe-pilot ale viitorului Fond european de apărare, care vor sprijini funcţionarea unei baze industriale de apărare inovatoare şi competitive şi vor contribui la autonomia strategică a UE. PADR acoperă faza de cercetare a produselor de apărare, inclusiv cele privind tehnologiile disruptive, în timp ce EDIDP sprijină proiectele de colaborare privind dezvoltarea, de la proiectare la prototip.
În aprilie 2020 au fost publicate alte 12 cereri de propuneri din cadrul EDIDP, cu un buget total de peste 160 de milioane EUR, care reflectă necesităţi esenţiale în materie de capacităţi. Propunerile pentru prezenta ediţie 2020 trebuie depuse până la 1 decembrie 2020. Mai multe informaţii cu privire la cererile de propuneri EDIDP pentru 2020 sunt disponibile pe Portalul pentru finanţare şi licitaţii.
Lansat în 2017 pentru o perioadă de trei ani, PADR va aloca fonduri pentru un total de 18 proiecte colaborative de cercetare. Rata totală de răspuns la cererile de propuneri PADR a fost ridicată şi a arătat interesul pe care îl au industria, societăţile mai mici şi comunitatea europeană de cercetare de a se implica în proiecte europene de cercetare în colaborare. Participarea IMM-urilor la cererile de propuneri PADR a fost semnificativă, reprezentând 22 % din propuneri. Aproximativ 900 de entităţi din 27 de state membre au solicitat finanţare prin PADR în perioada 2017-2019 şi 202 au fost finanţate.
În industria de apărare a UE lucrează aproximativ 440 000 de angajaţi cu înaltă calificare, iar activitatea sa a avut multe efecte de propagare asupra aplicaţiilor civile şi este, într-o măsură din ce în ce mai mare, o industrie care aduce beneficii economiei în general. Acest sector va fi afectat sever de criza provocată de coronavirus. Deblocarea a peste 200 de milioane EUR va contribui la sprijinirea competitivităţii şi a potenţialului său de inovare, inclusiv prin stimularea investiţiilor statelor membre în cercetare şi dezvoltare printr-un efect de levier de peste 113 milioane EUR.