Firmele, obligate sa cumpere numai facturi si formulare tipizate personalizate
0* Vechile facturi aflate in prezent in posesia societatilor vor mai putea fi folosite pana la sfarsitul anului * Din cauza concurentei intre tipografiile acreditate, pretul noilor formulare ar putea fi cu 25% mai mici
Incepand de maine, firmele vor putea achizitiona facturi si formulare cu regim special pe care se vor regasi obligatoriu datele de identificare ale acestora, a declarat Dan Docan, directorul general al Imprimeriei Nationale. Documentele vor fi tiparite cu denumirea firmelor, numarul de inregistrare la Registrul Comertului, codul unic de inregistrare (CUI), sediul societatii, capitalul social, contul bancar si atributul fiscal. Actualele facturi aflate in posesia firmelor, care nu sunt personalizate, mai pot fi folosite pana la 31 decembrie, data dupa care ele nu vor mai putea fi utilizate. Dan Docan a precizat ca noul sistem va sprijini combaterea evaziunii fiscale, intrucat firmele vor fi descurajate sa cumpere facturi procurate ilegal pentru a inregistra operatiuni fictive. Noile formulare vor fi numerotate si inseriate, lucru ce va permite depistarea mult mai usoara si mai rapida a tranzactiilor dubioase. De asemenea, a mai spus Dan Docan, preturile noilor facturi vor fi cu aproximativ 25 la suta mai mici. "Am reusit sa eliminam intermediarii, documentele speciale urmand a fi distribuite direct beneficiarilor, eliminandu-se si comisionul de distributie. In plus, marirea numarului de tipografii care pot tipari astfel de documente va crea un mediu concurential pe aceasta piata, favorizand reducerea preturilor", a explicat directorul Imprimeriei Nationale. Pana in prezent, 48 de tipografii au fost abilitate sa tipareasca noile tipuri de formulare, folosind hartia si cerneala furnizate de Imprimeria Nationala, care va tine si evidenta vanzarilor. Firmele vor avea posibilitatea sa depuna comenzi pentru facturi si alte documente de acest fel la peste 300 de centre autorizate din tara. Preturile maximale ale formularelor au fost stabilite printr-un ordin al ministrului Finantelor. Potrivit acestuia, pretul facturilor fiscale (format A4) va fi de 5,5 euro pe bloc, la o cantitate maxima de zece blocuri a cate 150 de file. Notele de plata (format A6) folosite de ospatari vor costa cel mult 2,75 euro pentru un carnet de 150 de file, la o cantitate de 15 carnete. In mod normal, durata de livrare a facturilor si formularelor este de cel mult 15 zile de la lansarea comenzii, cu exceptia cazurilor in care societatile doresc elemente grafice suplimentarea sau utilizarea mai multor culori pentru tiparirea acestor documente.