Ferme falimentare, valoroase pentru afacerile imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

de teren construibil este cu puţin peste 6,3 euro. Nu este vorba însă de preţul zonei, ci de cel la care Fiscul, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova scoate la licitaţie

de teren construibil este cu puţin peste 6,3 euro. Nu este vorba însă de preţul zonei, ci de cel la care Fiscul, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova scoate la licitaţie bunuri imobile aparţinând diverşilor debitori din judeţ. Pe 22 decembrie 2006, DGFP Prahova va scoate la licitaţie mai multe clădiri care, o dată au aparţinut fostului CAP din zonă, actuale ferme falimentare. Deşi la prima vedere afacerea ar părea păguboasă, situaţia este însă cu totul alta. Imobilele scoase la vânzare, nu doar că sunt în stare de funcţionare, ci se şi întind pe suprafeţe de teren mari, extrem de valoroase.
Astfel, potrivit anunţului de licitaţie al DGFP Prahova, vor fi scoase la licitaţie nu mai puţin de 10 clădiri care au funcţionat, înainte de fie ca hale de sortare a fructelor, ateliere mecanice sau cantină, fie au reprezentat sediul fermei. Terenul aferent tuturor acestora este impresionant, depăsind 17.000 de metri pătraţi, iar preţul total este de doar 2,9 milioane de lei, adică aproximativ 832.000 de euro.
Spre exemplu, un teren de 1.208 metri pătraţi va fi scos la vânzare pe 22 decembrie la 26.651 lei, adică aproximativ 6,3 euro/mp(include TVA), în timp ce preţul zonei este de peste 7 euro, ajungând uneori chiar şi la 8-9 euro.mp. "Am cerut să se facă reevaluare a terenurilor, întrucât consider că preţul iniţial este mult prea mic, iar interesul nostru este să ne recuperăm banii", a declarat Cristi Dăuş, directorul Administraţiei Finanţelor Publice Pucheni.
Multe ferme au ajuns la vânzare din cauza datoriilor către stat
Potrivit acestuia, multe dintre terenuri, deşi sunt ieftine şi bine amplasate, nu îşi găsesc cumpărător. "Am două parcele pentru care am organizat 18 licitaţii în 2 ani. Deşi sunt amplasate chiar lângă DN1, nu am găsit cumpărător", a explicat Dăuş, precizând totodată că există cazuri - ca şi cel de faţă - în care pe aceleaşi active "se bat" mai mulţi creditori. "Terenurile respective au fost scoase la licitaţie de AVAS, ea chiar diminuând chiar preţul la jumătate. Cine vinde primul, distribuie celuilalt creditor suma ce urma să fie recuperată", a precizat directorul AFP Pucheni. Exemplul nu este însă singular.
Multe astfel de ferme, odată productive, au ajuns la vânzare din cauza datoriilor mari acumulate către stat. În Teleorman, spre exemplu, Fiscul scoate la vânzare clădirea unei foste puierniţe care are însă şi un teren aferent de peste 14.000 de metri pătraţi. În timp ce clădirea de aproximativ 500 de mp are un preţ de pornire al licitaţiei de doar 24.000 de euro (fără TVA), terenul în suprafaţă de 14.317 mp costă 717.700 lei. Persoana care va câştiga licitaţia va face însă o afacere pe cinste, întrucât zona în care se află terenul respectiv, adică şoseaua Alexandria-Piteşti nr.1 este foarte bine cotată. În timp ce oferta Fiscului este de doar 10 euro/mp, cea a agenţiilor imobiliare urcă chiar şi până la 30-40 de euro/mp.
Cum poţi cumpăra mai ieftin?
Exemplele ar putea continua însă la nesfârşit, Fiscul organizând aproape zilnic astfel de licitaţii. Trebuie doar să fi pe fază, spun autorităţile, şi să urmăreşti anunţurile publicate şi pe site-ul Agenţiei Naţionale de Adminstrare Fiscală. Cei interesaţi, trebuie totodată să prezinte la sediul organului fiscal teritorial care organizează licitaţia respectivă, până în preziua termenului anunţat dovada depunerii taxei de participare care reprezintă 10% din preţul de pornire al licitaţiei.
Oferta de cumpărare, copia de pe actul de identitate, copia de pe cerifcatul unic de înregistrare şi nu în ultimul rând dovada că nu au obligaţii restante la stat sunt celelalte acte ce trebuie prezentate Fscului. În cazul neadjudecării bunurilor licitate, ofertantului i se înapoiază garanţia depusă iniţial. Dacă câştigă, acesta este oblligat să achite în termenul convenit contravaloarea bunurilor, în caz contrar riscând să piardă dreptul de a intra în posesia lor. În cazurl în care nu se prezintă nici un ofertant, licitaţia se repetă. Potrivit Codului de Procedură Fiscală, preţul de pornire al licitaţiei se diminuează la 75%, respectiv 50%, după primele trei, respectiv patru nereuşite. (Dana Banzea)

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite