Falimentul oraşului Detroit este iminent
0Administratorul juridic numit în martie pentru a încerca să salveze finanţele oraşului Detroit va convoca luna această o adunare generală a creditorilor pentru a-i anunţa că nu a găsit o soluţie şi va demara procedura de intrare în insolvenţă, potrivit „The Wall Street Journal”.
Oraşul are datorii şi angajamente financiare pe care nu le poate onora în valoare de 17 miliarde de dolari, potrivit estimărilor lui Kevin Orr, numit administrator special al oraşului în luna martie chiar de către guvernatorul statului Michigan, Rick Snyder.
Dacă se va confirma intrarea în insolvenţă, atunci Detroit ar deveni cel mai mare oraş american care apelează la această strategie, iar deznodământul ar veni după câteva decenii de declin pentru oraşul care cândva era una dintre cele mai mari puteri industriale din SUA.
La adunarea care va avea loc cel mai probabil la jumătatea lunii iunie, potrivit surselor citate de „The Wall Street Journal”, Orr va prezenta un plan de intrare ordonată în insolvenţă, asupra căruia se va consulta cu reprezentanţii creditorilor privaţi ai oraşului, precum şi cu cei ai sindicatelor de bugetari şi cu oficialii fondurilor de pensii, care au de recuperat sau de primit bani de acum înainte de la autorităţile falimentare.
Administratorul special le va cere tuturor acestora concesii şi chiar şi deţinătorii de obligaţiuni emise de oraş. Deocamdată, este greu de spus dacă demararea procedurii de intrare în insolvenţă reprezintă pasul determinant în declararea oficială a falimentului sau dacă strategia va ajuta autorităţile să evite colapsul, notează jurnaliştii cotidianului american de business.
Populaţia oraşului Detroit a scăzut cu 25% în intervalul 2000-2010, ajungând la aproxiativ 700.000 de locuitori, potrivit Biroului pentru Recensământ al SUA. În 1950, Detroit număra în jur de două milioane de locuitori.
În ultimii ani, scăderea dramatică a populaţiei, decimarea mediului de afaceri, prăbuşirea pieţei imobiliare şi reducerea ajutoarelor financiare de la WWashington au împins autorităţile să se împrumute masiv pentru a-şi acoperi cheltuielile operaţionale şi pentru a-şi onora serviciul datoriei publice, precum şi achitarea salariilor, a pensiilor şi a ajutoarelor sociale.
Ca în cazul oricărui faliment suveran, lupta se va da între sectorul privat şi cel public - mai exact, între creditorii privaţi ai oraşului (bănci, fonduri deinvestiţii, deţinători de obigaţiuni) şi bugetari şi pensionari.
În Statele Unite ale Americii se judecă acum un proces considerat crucial în acest sens. Un judecător trebuie să decidă dacă fondul de pensii al locuitorilor din oraşul Stockton, care a declarat intrarea în insolvenţă la începutul acestui an, va beneficia de prioritate în programul de restructurare a datoriilor autorităţilor.
Maniera în care instanţa va decide să fie tratat fondul de pensii în raport cu investitorii privaţi ai oraşului Stockton va fi un punct de cotitură pentru astfel de situaţii, având în vedere că în SUA funcţionează principiul precedentului.