Explicațiile ministrului Boloș, despre recompensele pentru cei care anunță cazurile de evaziune fiscală

0
Publicat:

Românii care denunță fapte de evaziune ar putea primi de anul următor un procent din suma de bani reprezentând fapta de evaziune fiscală, anunța recent ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Ministrul Finznțelor, Marcel Boloș
Ministrul Marcel Boloș a explicat joi că România va prelua ce au făcut cu succes alte state

Oficialul a explicat joi, după ședința de Guvern, că România trebuie să preia metodele folosite cu succes de alte state în combaterea evaziunii fiscale.

V-am spus că modelul nemțesc și cel din Statele Unite care se practică cu performanță financiară și fiscală bună. În momentul în care le avem definitivate în Ministerul de Finanțe, voi merge cu această propunere în Coaliție, dar nici nu trebuie să ne temem de astfel de instrumente care până la urmă nu fac altceva decât să ajute statul român.

Până la urmă trebuie să ne hotărâm, ori avem toate pârghiile necesare pentru a combate fenomenul evaziunii fiscale, ori doar spunem că de fapt combatem evaziunea fiscală, dar de fapt nu facem nimic.

Nu sunt adeptul acestui lucru, mai ales că suntem în fața unei responsabilități atât de mari de a asigura resurse din buget pentru marile servicii publice și pentru drepturile de asistență socială.

Cu așa ceva nu este de joacă și datoria MF este să găsească tot intrumentarul necesar și toate pârghiile necesare pentru ca să fie ANAF-ul cât mai puternic în combaterea evaziunii fiscale. În calitatea mea și responsabilitatea pe care o am am datoria să identific toate pârghiile necesare. De la care eu nu fac rabat. Avem datoria să preluăm ce au făcut alte state bine în acest domeniu”, a spus ministrul.

În urmă cu câteva zile, ministrul Boloș afirmase că „persoanele care îi denunță pe evazioniștii fiscali ar putea să primească 1% din valoarea fraudei”.

„Ne gândim să fie un procent din fapta şi din contravaloarea faptei de evaziune pentru că, până la urmă, e meritul persoanei care a constatat. Dacă sunt mai multe persoane care sesizează aceeaşi faptă, ne putem gândi şi la un sistem de stimulare proporţională”, a declarat Boloș. El susține că românii vor putea semnala online dacă, spre exemplu, angajatorul face plata parţială pe cartea de muncă sau dacă o firmă nu emite factură fiscală.

Ideea nu este nouă. În anul 2021, deputatul PNL Sebastian Burduja a anunțat un proiect al avertizorului, care prevedea recompense de 30% din suma recuperată din prejudiciul cauzat statului, dacă suma recuperată depășea 100.000 de lei, dar și un procentaj mai redus, de 15%, dacă avertizorul era autor, instigator sau complice.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite