Eurostat: Producția industrială a scăzut în ianuarie, cel mai mult în Irlanda, Estonia și Bulgaria

0
Publicat:

Producția industrială a scăzut în majoritatea statelor membre în luna ianuarie, cel mai mult în Irlanda (-34%), Estonia (-8,6%) și Bulgaria (7,6%), în timp ce Germania a înregistrat - 5,4% și România - 4%.

Fabrică de mașini
Producția Industrială a scăzut în majoritatea statelor UE

Producţia industrială a scăzut cu 5,7% în UE şi cu 6,7% în zona euro în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2023, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Scăderea producţiei industriale în UE a fost determinată în special de un declin de 10,1% al producţiei bunuri de capital, de 8,1% al producţiei de bunuri de folosinţă îndelungată, de 3,3% al producţiei de bunuri intermediare şi de 1,3% al producţiei de bunuri de folosinţă imediată. Producţia de energie a crescut cu 0,6%.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cel mai semnificativ declin în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2023, a fost în Irlanda (minus 34,1%), Estonia (minus 8,6%), Bulgaria (minus 7,6%), Malta (minus 5,6%), Germania (minus 5,4%), Letonia (minus 5%) Ungaria şi Ţările de Jos (ambele cu minus 4,2%), Luxemburg şi România (ambele cu minus 4%), iar cea mai importantă creştere a fost în Slovenia (12,2%), Grecia (10,5%) şi Danemarca (5,3%).

În ianuarie, comparativ cu luna precedentă, producţia industrială a scăzut cu 2,1% în UE şi cu 3,2% în zona euro, după un avans de 1,6% în UE şi în zona euro, în decembrie.

Scăderea producţiei industriale în UE a fost determinată în special de un declin de 12,8% al producţiei bunuri de capital, de 0,5% al producţiei de bunuri de folosinţă imediată şi de 0,1% al producţiei de bunuri de folosinţă îndelungată, în timp ce a crescut cu 2,9% producţia de bunuri intermediare şi cu 0,6% producţia de energie.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cel mai sever declin în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în Irlanda (minus 29%), Malta (minus 9,45%) şi Estonia (minus 6,6%), iar cel mai semnificativ avans în Polonia (13,3%), Slovenia (10,6%) şi Lituania (7,2%). România a raportat un declin de 3,4% în ianuarie, după un avans de 1,6% în decembrie.

image

Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că în România producţia industrială s-a redus în ianuarie, ca serie brută, cu 4% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, iar faţă de luna precedentă, producţia industrială (serie brută) a crescut în ianuarie cu 1,1%.

Producţia industrială s-a redus în ianuarie, ca serie brută, ca efect al scăderilor înregistrate de industria extractivă (-7,5%), industria prelucrătoare (-4%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,4%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia industrială a fost mai mică cu 3,9%, din cauza scăderilor industriei extractive (-7,4%), industriei prelucrătoare (-4%) şi producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,4%).

Faţă de luna precedentă, producţia industrială (serie brută) a crescut în ianuarie datorită avansului industriei prelucrătoare (+2,1%) şi producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,9%). În schimb, industria extractivă a scăzut cu 10,3%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică faţă de luna precedentă cu 3,4%, ca urmare a scăderilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-3,5%), industria extractivă (-2,1%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,3%).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite