Europa va deveni principala piaţă financiară a lumii
0Europa va depăşi Statele Unite în privinţa importanţei în sectorul financiar global, favorizată de restricţiile mai puţine şi nivelul mai redus al taxării, apreciază preşedintele şi
Europa va depăşi Statele Unite în privinţa importanţei în sectorul financiar global, favorizată de restricţiile mai puţine şi nivelul mai redus al taxării, apreciază preşedintele şi directorul general al băncii Lehman Brothers, Richard Fuld, citat de Reuters. Fuld a declarat, într-un interviu acordat cotidianului italian "Il Sole 24 Ore", că reglementările şi cheltuelile adiţionale determinate de adoptarea legii Sarbanes-Oxley în Statele Unite, în anul 2002,























































