Engie: Majoritatea gazelor cumpărate din Marea Neagră vor fi furnizate consumatorilor români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare parte din gazele cumpărate de Engie de BSOG, care extrage gaze din Marea Neagră, vor fi furnizate consumatorilor casnici, a declarat Eric Stab, CEO al Engie România.

platformă care extrage gaze din Marea Neagră
Platformă de exploatare a gazelor din Marea Neagră

"În noiembrie 2018, Engie a semnat pe 10 ani contract cu Black Sea Oil and Gas, pentru că suntem un furnizor mare din România. Fără acest contract, investitorii nu ar fi luat decizia finală de investiţie în acel proiect, proiectul nu ar fi fost implementat şi nu am fi văzut acest gaz pe piaţă", a spus Stab.

Dacă nu şi-ar fi luat acel risc în 2018, acest gaz nu ar fi curs astăzi, a subliniat el.

"Suntem un mare furnizor de gaze către clienţii români casnici şi industriali. Dacă va fi suficientă cerere, gazul va merge la consumatorii români. Dacă nu va fi cerere în România, singura soluţie este să îl exportăm, dar marea majoritate a gazelor va rămâne aici în România", a mai spus Stab în conferinţa organizată de Profit.ro.

Producția din primele trei luni s-a dus către consumatorii finali din România”, a anunțat Eric Stab.

Contractul cu BSOG a fost semnat pentru o perioadă de 10 ani

Potrivit unui comunicat din 20 noiembrie 2018, Black Sea Oil and Gas (şi partenerii săi de la acea dată) au semnat cu Engie un acord pentru livrarea de gaze naturale din Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD), pe o perioadă de minimum 10 ani, în conformitate cu legislaţia românească.

Proiectul MGD constă în săparea a cinci sonde de producţie (o sondă submarină la Doina şi patru sonde de producţie la Ana), un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina care va fi conectat printr-o conductă de 18 km la platforma de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana. O conductă submarină de 126 km va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, până la noua staţie de tratare a gazelor (STG).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite