Enciclopedia lucrurilor uitate în Uber: de la haine sau bani, la vesta FBI antiglonţ sau sac de cartofi
0Enciclopedia lucrurilor uitate şi găsite în Uber, ediţia 2021, indică haine sau bani uiteta de români în maşini, dar şi o vestă FBI antiglonţ sau un sac de cartofi găsite de şoferi în alte oraşe ale lumii.
Această enciclopedie prezintă lista obiectelor uitate în Uber de către utilizatori, de la cele mai obişnuite, precum cheile sau telefonul, până la acele lucruri de neuitat, dar care totuşi au fost uitate, cum ar fi cozile de unicorni sau o pinata.
Enciclopedia mapează şi oraşele cu cei mai mulţi uituci, zilele săptămânii şi momentele din zi în care au fost uitate cele mai multe obiecte, alături de sfaturi pentru recuperarea lor.
Bucureştiul, de exemplu, este oraşul din România în care oamenii tind să uite obiecte cel mai des, fiind pe locul 4 în Europa.
Cu toţii ştim cum e să uiţi ceva într-un taxi, într-un avion, un tren sau un autobuz, şi ştim că şansele de a recupera obiectele respective sunt slabe. E timpul să vedem care sunt lucrurile mai mult sau mai puţin comune uitate în Uber în ultimul an, ai căror proprietari au fost norocoşi şi le-au recuperat printr-o interacţiune rapidă cu departamentul de suport.
10 cele mai frecvent uitate obiecte în Uber, în România:
1. Telefon sau cameră foto
2. Chei
3. Căşti
4. Genţi de toate felurile (rucsac, geantă de umăr, valiză etc.)
5. Ochelari
6. Portofel/poşetă
7. Haine
8. Laptop
9. Sticlă de apă/termos
10. Bani
Zilele săptămânii şi momentele din zi în care se uită cel mai des obiecte în Uber:
● Utilizatorii Uber din România uită obiecte cel mai des în zilele de joi şi vineri, în general după-amiaza
● Oamenii lasă lucruri în Uber la orele 15, 17 sau 13
Lista obiectelor care sunt uitate mai des în anumite zile ale săptămânii:
● De cele mai multe ori, utilizatorii uită portofele sau poşete în zilele de luni
● Hainele sunt uitate cel mai des în zilele de marţi
● Miercurea, oamenii tind să-şi uite căştile sau boxele audio
● Ochelarii sunt uitaţi cel mai des joia
● În zilele de vineri, utilizatorii îşi uită cărţile de identitate sau permisele auto
● Duminica, obiectele cele mai uitate sunt telefoanele sau camerele foto
Top 5 oraşe din Europa în care se uită cel mai des:
1. Londra
2. Kiev
3. Varşovia
4. Bucureşti
5. Lisabona
20 obiecte de neuitat şi totuşi uitate în Uber, la nivel global:
1. Un dinte care a căzut din buzunarul pasagerului
2. 22 de torturi Bundt şi o caserolă cu macaroane cu brânză
3. Lichid pentru spălat
4. Un corset nud
5. O parte dintr-un monitor de gleznă
6. O vestă FBI anti glonţ
7. Un răcitor plin cu peşti
8. Creveţi proaspeţi
9. Un poster rulat şi prins cu bandă elastică, având mesajul „Încetează cu deranjul”
10. Un costum de dinozaur pentru Halloween, alături de un cuţit
11. Picioare de iepure
12. O coadă de unicorn şi o pinata
13. Un tablou semnat cu „Frumoasa şi Bestia”, într-o carcasă de plastic
14. Patine cu rotile vintage, farfurii cu model de Crăciun şi un borcan cu prăjituri
15. Husa din blană pentru un scuter pentru genunchi
16. Un capac de toaletă şi un semn de bun venit pentru uşă, în formă de lămâie
17. Un platou cu sushi
18. Un tablou mare cu Kate Middleton şi un tablou mai mic ilustrând moartea
19. O bonetă mică mov
20. Un set de cosmetice pentru baie alături de un sac de cartofi
Cum să recuperezi obiectele pierdute:
Cel mai simplu mod de a recupera un obiect pierdut este de a-l suna pe şofer, însă dacă ţi-ai uitat chiar telefonul, poţi să te conectezi la contul tău Uber de pe un computer. Odată conectat, iată ce trebuie să faci:
1. Accesează „Călătoriile mele", apoi selectează călătoria în care ai uitat obiectul;
2. Selectează „Am pierdut un articol"
3. Apăsă pe „Contactează şoferul în legătură cu un obiect pierdut."
4. Derulează în jos şi introdu numărul de telefon la care doreşti să fii contactat. Apasă butonul Trimite.
5. Dacă ai pierdut telefonul personal, introdu numărul de telefon al unui prieten (poţi face acest lucru conectându-te la contul tău de pe un computer sau utilizând telefonul unui prieten).
6. Telefonul tău va suna şi vei fi conectat direct cu numărul de mobil al şoferului.
7. Dacă şoferul tău răspunde şi confirmă că obiectul declarat pierdut a fost găsit, stabileşte de comun acord o dată şi un loc de întâlnire pentru a intra în posesia obiectului;
8. Dacă şoferul nu răspunde, lasă-i un mesaj vocal cu descrierea detaliată a obiectul pierdut, alături de cea mai bună modalitatea de a te contacta.