Ministerul Finanțelor lansează digitalizarea serviciilor vamale, o investiție de peste 40 milioane lei

0
0
Publicat:

Ministerul Finanțelor, împreună cu Autoritatea Vamală Română, lansează o platformă digitală care va permite depunerea online a cererilor vamale, gestionarea autorizațiilor și monitorizarea proceselor în timp real. Scopul este ca toate serviciile vamale să fie mai rapide, mai simple și mai accesibile, reducând birocrația și costurile pentru cetățeni și companii.

Ministerul Finanțelor lansează digitalizarea serviciilor vamale. FOTO: Shutterstock
Ministerul Finanțelor lansează digitalizarea serviciilor vamale. FOTO: Shutterstock

 Noua platformă informatică va permite depunerea integral digitală a cererilor de autorizare vamală, gestionarea electronică a autorizațiilor și monitorizarea în timp real a proceselor, oferind acces online la servicii care, până în prezent, erau preponderent birocratice.

Proiectul, implementat la nivel național, va deservi toate cele șapte direcții regionale vamale, precum și cele aproximativ 80 de birouri vamale din România. Valoarea totală a inițiativei se ridică la 40.834.435,50 lei, din care 35,3 milioane lei revin Ministerului Finanțelor, iar 5,5 milioane lei Autorității Vamale Române, contribuția nerambursabilă din fonduri europene depășind 30,6 milioane lei, reprezentând aproape 75% din buget.

Obiectivul general al proiectului este crearea unui mediu 100% digitalizat pentru toate tipurile de solicitări depuse de operatorii economici, instituții și persoane fizice.

Potrivit comunicatului oficial, „noul sistem informatic va digitaliza integral procese esențiale precum eliberarea și gestionarea autorizațiilor pentru produse accizabile, autorizarea importurilor cu scutire de taxe și TVA, emiterea și modificarea numerelor EORI, precum și gestionarea garanțiilor financiare și a fluxurilor de înregistrare vamală”.

Digitalizarea va reduce timpul și costurile administrative, va elimina erorile generate de procesele manuale și va asigura o comunicare mult mai rapidă între instituțiile statului și mediul privat. Pentru a sprijini această transformare, proiectul urmărește creșterea eficienței serviciilor AVR prin aplicații online și comunicare interinstituțională informatizată, îmbunătățirea accesibilității prin utilizarea tehnologiilor TIC, optimizarea activității interne prin automatizarea proceselor și formarea personalului la nivel central și teritorial pentru administrarea sistemului.

Platforma va include un portal pentru expunerea proceselor administrative către public, un modul de management al documentelor pentru colaborare între instituții, componente de analiză și raportare avansată a datelor, interoperabilitate cu alte sisteme publice, administrarea identității utilizatorilor integrată cu ROeID, precum și soluții de securitate cibernetică, inclusiv controlul accesului privilegiat și monitorizarea funcționării aplicațiilor.

Conform Ministerului Finanțelor, „proiectul facilitează dialogul și cooperarea rapidă între instituțiile statului și beneficiari, contribuind decisiv la reducerea birocrației și la creșterea transparenței și accesibilității serviciilor digitale”. Durata de execuție a proiectului este de 36 de luni, cu data de începere 13 februarie 2026 și finalizare 13 februarie 2029. Ministerul Finanțelor, prin CNIF, gestionează achiziția serviciilor de dezvoltare software, implementarea sistemului, securitatea cibernetică și auditarea proiectului, în timp ce Autoritatea Vamală Română răspunde de achiziția echipamentelor hardware, informarea publicului și publicitatea inițiativei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite