După crahul Oltchim Râmnicu Vâlcea şi al Uzinei de Produse Sodice Ocna Mureş, sarea românească ia drumul străinătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salrom îşi extrage producţia din 9 perimetre concesionate care împreună înseamnă zăcăminte de sare de 90 de milioane de tone FOTO AFP
Salrom îşi extrage producţia din 9 perimetre concesionate care împreună înseamnă zăcăminte de sare de 90 de milioane de tone FOTO AFP

Salrom, singurul producător de sare din România, resursă care plasează piaţa locală printre primele nouă la nivel european, spune că o treime din afacerile de anul trecut a venit din exporturi. Asta după ce businessul pe plan local a fost afectat de insolvenţele sau falimentele care au marcat industria în anii de criză.

Salrom îşi extrage producţia din 9 perimetre concesionate care împreună înseamnă zăcăminte de sare de 90 de milioane de tone, potrivit „Ziarului Financiar“. În timp ce exporturile aduc o bună parte din afacerile companiei, pe plan local businessul Salrom a fost lovit de criză. 

„Cantitatea de sare în soluţie produsă în ultimii ani are un trend descendent din cauza sistării activităţii de la Uzina de Produse Sodice Ocna Mureş, 2010, şi a  reducerii canti¬tăţii de materii prime, sare soluţie şi calcar, livrate către Oltchim, client care s-a confruntat în cursul ultimilor ani cu serioase probleme legate de finanţarea productiei proprii“, spune Aurel Bucur, directorul general al companiei.

Ţinând cont de acest context de piaţă, anul trecut Salrom a produs 2,3 milioane de tone de sare, faţă de un total de 2,5 milioane de tone în 2011, înregistrând scăderi şi pe celelalte categorii de produse cum sunt calcarul sau tuful vulcanic. 

În total, exporturile de anul trecut s-au ridicat la circa un milion de tone de sare, potrivit estimărilor „Ziarului Financiar“. Compania a avut anul trecut afaceri de 272 milioane de lei (61 de milioane de euro).

Citiţi mai multe pe acest subiect pe zf.ro. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite