Dumitru Chisăliță și-a dat demisia de la Romgaz. Care sunt motivele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dumitru Chisăliţă a demisionat din poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Romgaz şi îşi va relua activitatea în fruntea Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI).

Sediu ROMGAZ bun ian 2025 jpg

Am decis să îmi închei mandatul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SNGN Romgaz SA, o poziţie care mi-a oferit onoarea de a contribui la definirea unei noi direcţii strategice ale uneia dintre cele mai importante companii din România. Având în vedere că, în urma finalizării etapei de selecţie pentru noul Consiliu de Administraţie al SNGN Romgaz SA, etapă în care nu am fost inclus pe lista scurtă a candidaţilor admişi, şi propus să fiu revocat începând cu data de 11 noiembrie 2025, consider că este firesc ca poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie să fie exercitată de o persoană validată şi susţinută de mecanismele formale de selecţie. În momentul în care procedura oficială nu mă regăseşte între opţiunile pentru viitorul Consiliu, apreciez că nu ar fi coerent, nici instituţional, nici personal, să continui să exercit această funcţie", a transmis Dumitru Chisăliţă, într-un comunicat.

Acesta a făcut un bilanţ al activităţii companiei pe perioada mandatului său de şase luni în funcţia de preşedinte al CA Romgaz. Astfel, compania a atins maximumul istoric al cotaţiilor bursiere de 10,1941 lei/acţiune, respectiv o creştere a valorii acţiunii cu 82% faţă de momentul alegerii sale în funcţia de preşedinte CA.

De asemenea, compania a început analiza în vederea stabilirii fezabilităţii achiziţiei combinatului Azomureş, în vederea creşterii valorii adăugate a gazelor naturale, a început activitatea de foraj a gazelor în zona de mare adâncime în Marea Neagră şi a atins cea mai mare adâncime la care s-a forat vreodată în zăcământul Caragele - 5256 metri - pentru a investiga prezenţa gazelor în aceste orizonturi.

În plus, Romgaz a înfiinţat prima companie de trading de gaze în Republica Moldova şi a reziliat contractul păgubos cu compania Duro Fulguera pentru construcţia Centralei de la Iernut.

Cantitatea de gaze livrate a crescut faţă de anul trecut cu 12%, a adăugat Chisăliţă.

Vreau să precizez că această demisie nu izvorăşte din renunţare, ci din dorinţa sinceră de a-mi asuma o poziţie corectă şi echilibrată, precum şi din nevoia de a mă întoarce acolo unde pot aduce cea mai mare valoare - în spaţiul gândirii libere şi al iniţiativei independente, prin Asociaţia Energia Inteligentă. (...) Revenirea mea în fruntea Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI) nu este un pas înapoi, ci o continuare firească a drumului meu profesional şi personal. Cred cu tărie că România are nevoie, mai mult ca oricând, de voci independente, de analize lucide şi de soluţii curajoase în domeniul energiei - iar prin această asociaţie îmi propun să continui să ofer aceste lucruri, cu aceeaşi pasiune şi responsabilitate. Am învăţat că adevărata putere nu stă în funcţii, ci în libertatea de a gândi, de a construi şi de a acţiona în folosul oamenilor. Aceasta este direcţia în care aleg să merg mai departe", adăugat el. 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite