Donald Trump şi-a transferat mărcile „Trump“ într-o companie din paradisul fiscal Delaware, pentru taxe mai mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donald Trump, aflat în plină campanie electorală, şi-a transferat zeci din cele mai valoroase active, mărcile „Trump“, care reunesc de la hoteluri la terenuri de golf, într-o nouă companie înregistrată în paradisul fiscal american Delaware, pentru a plăti taxe mai mici, scrie Bloomberg.

Prin transferarea în Delaware a peste 110 de  mărci înregistrate sau pe cale de a fi înregistrate, Trump le-a consolidat într-un stat care nu taxează veniturile din redevenţe pentru drepturile de proprietate intelectuală. Astfel, între mărcile pe care le-a transferat sunt propriul său nume şi numele unora dintre cele mai cunoscute proprietăţi ale sale, între care „Trump National Golf Club“, „Trump Tower“ şi „Mar-a-Lago“, clubul său privat din Palm Beach, Florida, potrivit datelor U.S. Patent and Trademark Office.

El a mai transfertat şi unele mărci mai puţin cunoscute, inclusiv „Trumptini“, un sortiment de martini cu limonadă roz, şi designul unui blazon scoţian, înregistrat în 2012. Blazonul înfăţişează un leu, un vultur cu două capete şi fraza în latină  „Nunquam Concedere“ (Never Give Up).

Mutarea mărcilor în noua companie DTTM Operations va permite lui Trump să evite taxele impuse de alte state redevenţelor încasate pentru folosirea acestora, venituri care ar putea atinge zeci de milioane de dolari. Custodele şef al mărcilor Trump, Alan Garten, vicepreşedinte executiv şi jurist general al Trump Organization, a refuzat să discute de ce şeful său, care anterior deţinea personal mărcile, a făcut această schimbare.

După ce iniţial a declarat că va publica situaţia sa fiscală, ulterior Trump a refuzat. Astfel că mare parte din planificarea fiscală a lui Trump este un mister. Trump a spus că veniturile sale sunt auditate de autoritatea fiscală federală (Internal Revenue Service - IRS) şi că va păstra confidenţialitatea până la finalizarea controlului. IRS a precizat însă că nu există vreo reglementare care să interzică oamenilor să îşi publice câştigurile auditate.

Trump a afirmat în repetate rânduri că face mari eforturi pentru a plăti taxe cât mai mici.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite