Dedeman vrea să cumpere peste 12 hectare de teren, în valoare de peste 12 milioane de euro, într-o zonă în plină expansiune
0Dedeman, unul dintre cei mai mari retaileri de bricolaj și materiale de construcții din România, intenționează să achiziționeze un teren cu o suprafață de peste 12 hectare, situat în imediata apropiere a centrului comercial Mall Moldova din Iași, unul dintre cele mai mari proiecte comerciale din regiune, potrivit documentelor obținute de „Ziarul de Iași”.

Terenul este deținut de compania Rinco Fin SRL din Râmnicu Sărat, controlată de antreprenorul Cosmin Ionuț Roșu, iar contractul final de vânzare-cumpărare urmează să fie încheiat cel târziu până la data de 30 martie 2026.
Tranzacția este deja blocată contractual în favoarea Dedeman SRL. Promisiunea de vânzare-cumpărare este înscrisă în cartea funciară, iar asupra terenului a fost instituită o clauză de inalienabilitate, care împiedică vânzarea sau înstrăinarea acestuia către o altă parte. Totodată, este notată o ipotecă legală în favoarea Dedeman, în valoare de 1,21 milioane de euro. Raportat la practicile uzuale din piața imobiliară, nivelul acestei garanții sugerează o valoare totală a tranzacției care ar putea depăși 12 milioane de euro, deși suma nu a fost confirmată oficial.
Ce arată documentele de carte funciară
Potrivit documentelor, terenul este intravilan, neîmprejmuit, și este situat în municipiul Iași, pe latura estică a parcului Mall Moldova. Suprafața totală este de 121.042 de metri pătrați, echivalentul a aproximativ 12,1 hectare. Parcela a fost constituită în decembrie 2025 prin alipirea a opt terenuri mai mici, fiecare cu număr cadastral distinct.
Promisiunea de vânzare-cumpărare a fost înscrisă în cartea funciară la data de 16 decembrie 2025 și prevede explicit obligația părților de a încheia contractul final în formă autentică până la sfârșitul lunii martie 2026. Dreptul de proprietate asupra terenului aparține în prezent în totalitate companiei Rinco Fin SRL.

Zona Mall Moldova, tot mai atractivă pentru retaileri
Achiziția terenului ar consolida prezența Dedeman în județul Iași, unde compania operează deja trei magazine, și confirmă interesul crescut al marilor retaileri pentru zona Mall Moldova, aflată într-o puternică dezvoltare comercială.
În același perimetru, retailerul Hornbach a semnat un antecontract pentru achiziția a aproximativ 7,4 hectare, la un preț estimat de circa 120 de euro pe metru pătrat. De asemenea, în zonă funcționează deja un magazin Leroy Merlin, iar dezvoltatorii au anunțat și construirea unui magazin IKEA, conturând astfel un nou pol regional dedicat bricolajului și amenajărilor pentru locuință.
Cine este vânzătorul terenului
Rinco Fin SRL este o firmă din Râmnicu Sărat, cu obiect principal de activitate consultanță pentru afaceri și management. În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 166.000 de lei și un profit net de 76.400 de lei. Cosmin Ionuț Roșu mai controlează și alte societăți, printre care Total Rinco Solutions SRL, Crossland Agroind SRL și BP Green SRL, înființată în februarie 2025.
Dedeman SRL, companie controlată de frații Dragoș și Adrian Pavăl, a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 12,29 miliarde de lei și un profit net de 1,63 miliarde de lei, consolidându-și poziția de lider pe piața de bricolaj din România.























































