De ce nu se dorește eliminarea plafonării la gaze? Expert: „Pentru că statului îi convine”

0
Publicat:

Un expert în energie a explicat anunțul ministrului energiei Bogdan Ivan, potrivit căruia p lafonarea prețului la gaze ar putea fi eliminată gradual, precizând că de fapt plafonarea convine statului, dar și unor actori din piață.

contor-gaze

Amintim că, până la 31 martie 2026, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclusă, în cazul clienţilor casnici, şi maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclusă, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul anterior la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică şi al clienţilor noncasnici din cadrul parcurilor industriale reglementate de Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al celor din cadrul sistemelor de distribuţie închise definite conform Legii nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare. 

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat săptămâna trecută că se discută de câteva luni cu distribuitorii de gaze despre o posibilă reducere graduală a plafonării prețurilor.

Luni, expertul în energie Dumitru Chisăliță a explicat a de fapt statului în convine această plafonare a prețurilor la gazele naturale.

„Am urmărit ani la rândul discursului oficial despre plafonarea prețurilor la energie și gaze. „Protejăm populația”, „ținem faptele sub control”, „statul intervine”. Toate aceste formule sună bine și chiar au protejat populația în anul 2022 – 2023.

În timpul crizei energetice (2022 – 2023), majoritatea statelor europene au făcut un lucru firesc: au împărțit costul crizei între stat, furnizori și consumatori. Au redus taxe, au tăiat din încasări bugetare și au acceptat pierderi temporare pentru a proteja populația și economia.

Statutul român a ales opusul.

În loc să reducă presiunea fiscală și să asume o parte din șoc, statul a speculat criză pentru a-și crea propriul cash-flow, plafonarea prețurilor a fost folosită ca instrument de finanțare mascată, după anul 2023”, a explicat Dumitru Chisăliță într-o analiză.

Gazele s-au scumpit cu 320% în ultimii 5 ani

Potrivit acestuia, plafonarea nu a mai fost o măsură reală de protecție socială pentru gaze, după anul 2023. „A fost o operațiune de finanțare mascată a statului român, construită pe amânări, datorii ascunse și transfer de costuri către consumatorii finali.

image

Statutul a promis bani furnizorilor. Nu i-a plătit. Furnizorii s-au împrumutat la bănci ca să susțină schema impusă prin lege. Iar costul acestor împrumuturi nu este suportat de stat, cel care a împins să fie făcute, ci va fi recuperat, discret, de la populație”.

image

„Între 2022 și 2025, statul român a acumulat restanțe de cca. 22,3 miliarde de lei către furnizorii de energie și gaze. Din cauza întârzierilor, furnizorii au plătit dobânzi bancare estimate la 2,33 miliarde de lei. Acești bani nu apar în discursul public. Nu apar în conferințele de presă. Nu apar în asumările politice. Dar apar, inevitabil, în costurile finale plătite de consumatori”, se arată în analiza expertului în energie.

Potrivit acesteia, în medie, fiecare consumator român a „beneficiat” de aproximativ 3.000 de lei prin plafonarea prețurilor. „În același timp, a plătit suplimentar cca. 6.920 de lei, față de costul corect al energiei consumate, și urmează să mai achite încă cca. 187 lei – pentru dobânzi, exclusiv din cauza întârzierilor statului în a-și onorat obligațiile legale. Aceasta nu este protecție”, spune el.

„Statului îi convine plafonarea”

Expertul a explicat de ce plafonarea nu se dorește a fi eliminată astăzi: „Răspunsul este simplu, pentru că plafonarea convine statului, dar și unor actori din piață. Eliminarea ei ar însemna – pentru stat: recunoașterea oficială a datorilor, presiunea uriașă pe deficitul bugetar și costurile politice majore; pentru unii furnizori: reducerea veniturilor și pierderea de clienți. În schimb, menținerea schemei permite: statului – amânarea plăților, cosmetizarea execuției bugetare și mutarea notei de plată unor terți, care ulterior să fie arătați cu degetul ca vinovați; unor furnizori – câștiguri mai mari decât pe o piață liberă funcțională”

Potrivit lui Chisăliță, plafonarea după anul 2023, a funcționat ca un împrumut fără dobândă pentru stat, garantat de consumatori.

„Este adevărat că plafonarea a ascuns și deficiențele instituțiilor statului, care nu au pregătit liberalizarea pieței de energie, care au favoziat sau tolerat de-a lungul timpului diverși actori de pe piață.

Furnizorii, transformați în bănci forțate. Majoritatea furnizoriilor de energie nu au fost „speculatori”, așa cum se sugerează adesea. Au fost  obligați prin lege să vândă sub cost, să suporte întârzieri și să se împrumute pentru a menține funcțională sau schemă pe care statul nu a fost capabil să finanțeze la timp. Statutul a refuzat să-și asume riscurile propriei politice și le-a transferat mai departe, către piață și, în final, către populație.

În Europa, criză energetică a fost tratată ca o urgență socială. În România, a fost tratată ca o oportunitate bugetară. Statutul român nu a împărțit povara crizei. A transferat-o în fapt mascat și în timp populației, în timp ce și-a protejat propriile încasări, necesare pentru toate găurile negre ale administrației românești.

Plafonarea prețurilor la gaze dincolo de anul 2023, nu a redus costurile. Le-a amânat. Nu a fost solidaritate. A fost inginerie financiară bugetară. Nota de plată vine acum. Și, ca de obicei, nu va fi achitată de cei care au luat decizia, ci de oameni”, a punctat expertul în energie.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite