Dacia, vedetă la export în Germania
0Peste 55.000 de maşini Dacia ar putea fi vândute pe piaţa germană anul acesta, după ce în 2009 au fost livrate 85.000 de autoturisme Logan şi Sandero, potrivit lui Vladimir Ciobănaşu, ministru consilier în cadrul Ambasadei României din Germania, citat de Agerpres.
„Aproximativ 85.000 de autoturisme Dacia din gama Logan sau Sandero au
fost livrate anul trecut pe piaţa germană, plus alte 5.000 de bucăţi pe
care germanii le-au cumpărat din România‟, a declarat Vladimir
Ciobănaşu, ministru consilier în cadrul Ambasadei României din
Germania, citat de Agerpres.
Germania s-a clasat pe primul loc ca piata de livrare a autoturismelor
româneşti Dacia, iar pe locul doi Franţa cu 65.000 de bucăţi. De ce a
avut un success atât de mare Dacia în Germania? Oficialul român
consideră că programul primei de casare auto din Germania a influenţat
alegerii mărcii Dacia. „Pe o piaţă exigentă a intrat un autoturism cu
performanţe, fiabil, competitiv cu alte mărci din punct de vedere al
raportului pret-calitate‟, arată Ciobanăşu.
Înmatricularile de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat în 2009 la
peste 237.900 de unităţi, în creştere cu 29% faţă de 2008, conform
statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile. Cota
de piaţă a constructorului autohton de automobile a urcat de la 1,3% la
1,6%.