Cum vrea statul să impoziteze bogăția: Cote speciale pentru mașini și locuințe de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanțelor a pus marți în dezbatere publică proiectul de Lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.

Mai multe mașini de lux aliniate într-o parcare
Statul vrea să impună un impozit special pe mașinile de lux

Potrivit documentului privind noile măsuri fiscale, statul stabilește un impozit special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, respectiv clădiri rezidențiale și mașini scumpe.

Astfel, sunt obligate la plata impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:

a) persoanele fizice care au în proprietate/proprietate comună clădiri rezidențiale situate în România dacă valoarea impozabilă a clădirii depășește 2.500.000 lei;

b) persoanele fizice și persoanele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei.

Impozitul se datorează pe o perioadă de 5 ani începând cu anul fiscal în care are loc predarea-primirea autoturismului sau pentru fracțiunea de ani rămasă până la împlinirea perioadei de 5 ani de la această dată pentru cele la care predarea-primirea autoturismului a avut loc anterior.

Cota de impozitare Impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare se calculează după cum urmează:

a) în cazul proprietăților reprezentând clădiri rezidențiale, prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenței dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către organul fiscal local prin decizia de impunere și plafonul de 2.500.000 lei;

b) în cazul proprietăților reprezentând autoturisme, prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenței dintre valoarea de achiziție și plafonul de 375.000 lei.

Plata impozitului și depunerea declarației fiscale

Impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare este datorat pentru întregul an fiscal.

Contribuabilii sunt obligați să calculeze și să declare impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, după cum urmează:

a) până la data de 30 aprilie inclusiv a anului fiscal curent, la organul fiscal central în a cărui rază de competență se află domiciliul contribuabilului;

b) până la data de 31 decembrie inclusiv a anului fiscal curent, la organul fiscal central în a cărui rază de competență se află domiciliul/sediul contribuabilului.

Impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare se plăteşte la bugetul de stat, până la data de 30 aprilie inclusiv a anului pentru care se datorează și respectiv, până la data de 31 decembrie inclusiv a anului pentru care se datorează impozitul

Impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare constituie venit al bugetului de stat și se administrează de către A.N.A.F., potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

Modelul și conținutul declarației privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare se stabilesc prin ordin al președintelui ANAF, care se emite în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi.”

Cota de TVA pentru locuințe

Ordinul președintelui ANAF se emite până la data de 1 ianuarie 2024 și se publică în Monitorul Oficial al României.

În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024, se aplică o cotă redusă de TVA de 5% pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, dacă au încheiat în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023 acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea unei astfel de locuințe.

Persoana fizică poate achiziționa, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuință cu cota redusă de TVA de 5% sau 9%.

Cota redusă de TVA de 5% se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul livrării pot fi locuite ca atare, conform condițiilor legale în vigoare la data încheierii actelor juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea unei astfel de locuințe.

În "Registrul achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA" se înscriu şi informațiile din actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate, autentificate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite