Cum ar trebui majorate veniturile pensionarilor. Coșea: Nu le crești pensia, le dai bani din altă parte

0
0

Creşterea inflaţiei enorm faţă de anul trecut ne obligă ca orice creştere a pensiei să respecte nu neapărat inflaţia, ci puterea de cumpărare, spune economistul Mircea Coșea.

Economistul Mircea Coșea Foto Adevărul
Economistul Mircea Coșea Foto Adevărul

Economistul a subliniat că, în ultimele două luni, a scăzut puterea de cumpărare cu 30%.

"Dacă vrei să ridici pensiile, în aşa fel încât să oferi celor în cauză un avantaj, pleci de la două principii: ori mergi pe Legea pensiilor şi atunci dai ceea ce înseamnă, de fapt, o plată socială, pentru că nu ridici pensiile - de fapt nu ridici pensiile până la nivelul inflaţiei sau al puterii de cumpărare scăzută, ci dai ceva. Cât? 10%. De ce 10%? Domnul Ciolacu (preşedintele PSD, Marcel Ciolacu n.r) a făcut un calcul corect, dar, în baza unei anecdote care circulă în Statele Unite ale Americii.

Un economist e celebru prin faptul că răspunde repede, corect, dar nu serveşte la nimic. Din ce spunea domnul Ciolacu, nu serveşte la nimic. Dânsul a spus: dăm 5% ca să fie până la 10 şi mai dăm şi nu ştiu cât, ca să facem legea cu 40%. Nu mai e valabil asta, pentru că, dacă vrei să faci ceva, trebuie să protejezi populaţia de căderea puterii de cumpărare - şi atunci pleci de la alt calcul, şi anume: Care este indicele inflaţiei care poate să fie comparat cu o cădere a puterii de cumpărare? Este inflaţia care se referă nu la tot coşul de calcul a inflaţiei ci doar la produsele care intră consumul curent al populaţiei şi la consumul curent al populaţiei, care înseamnă produse alimentare de bază. Vezi că inflaţia a crescut cu 26% până la 30% - şi atunci ar trebui, dacă vrei într-adevăr să măreşti pensiile până la nivelul la care să-i protejezi pe pensionari, trebuie să ridici la asemenea grad. Ceea ce e imposibil, nu se poate", a explicat Coşea, co-iniţiator al Pactului pentru fiscalitate.

„Nu le mărești pensia, le dai bani din altă parte”

El a subliniat că bugetul României nu poate susţine o astfel de majorare. În opinia sa, o soluţie ar fi creşterea pensiilor gradual, în funcţie de un anumit barem sau să se aplice un program de plată socială din alte fonduri.

"Ceea ce propuneam eu este următorul lucru: ori trecem la o creştere a pensiilor gradual, în funcţie de un anumit barem, care poate să fie stabilit la 3.000 - 3.500 de lei, aşa încât să ai o anumită echitate - pentru că o creştere cu 11% a unei pensii de 2.000 de lei nu reprezintă acelaşi lucru cu o creştere a pensiei cu 11% la o pensie de 7.000 de lei sau, dar asta înseamnă să încalci principiul contributivităţii - sau faci aşa-numitul program de plată socială pe care unele ţări l-au aplicat. Asta ce înseamnă? Nu din fondul bugetului de pensii, ci din alte fonduri. Şi, aici, poate să fie fonduri europene, fonduri bugetare, fonduri de solidaritate - acorzi anumite avantaje de consum celor defavorizaţi. Nu le măreşti pensia, le dai bani în plus din altă parte. De unde? Din fondurile europene", a spus el.

Totodată, Coşea a menţionat că o altă soluţie ar fi "solidaritatea", aşa cum s-a întâmplat în Franţa şi în Spania.

"Marile reţele de distribuţie din România, care au profituri enorme la alimente şi la medicamente, ar trebui să facă un act de solidaritate plafonând preţurile la anumite sortimente pentru anumite categorii de pensionari sau chiar dându-le anumite bonusuri. Şi al treilea lucru este cel legat de capacitatea de a găsi soluţii prin parteneriat public-privat", a adăugat Mircea Coşea.

Economie


Ultimele știri
Cele mai citite