Cu cât vrea Guvernul să majoreze impozitul pe locuinţe şi terenuri
0Impozitul pe locuinţe nu va mai fi limitat la 0,1% din valoarea impozabilă, ci va fi stabilit între 0,08% şi 0,2% de către primării, iar proprietarii care nu îşi îngrijesc casele şi/sau terenurile vor plăti, din ianuarie 2017, un impozit de şase ori mai mare faţă de nivelul standard, potrivit proiectului noului Cod Fiscal.
Din ianuarie 2018, impozitul pe teren va putea fi majorat de către primării tot de şase ori pentru terenurile situate în intravilan, dacă acestea au un grad de ocupare mai mic de 20% inclusiv. Această majorare îi va afecta inclusiv pe proprietarii de mari terenuri.
De asemenea, pentru terenul agricol nelucrat timp de doi ani consecutiv, consiliul local va putea majora impozitul pe teren cu până la 500% începând cu al treilea an.
Sistemul de impozitare a proprietarilor de terenuri aflate în intravilan, cu construcţii, va fi modificat prin înlocuirea actualelor valori fixe cu grile având o limită minimă şi una maximă, cota maximă de impunere fiind dublă comparativ cu actualele taxe.
Astfel, dacă în prezent impozitul pe terenul amplasat în intravilan înregistrat la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, este stabilit prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu o sumă fixă, calculată în funcţie de rangul localităţii, de anul următor această sumă nu va mai fi una fixă, ci va avea o limită minimă şi una maximă.
Limita minimă este uşor sub cifra luată în calcul în prezent la stabilirea impozitului, în timp ce limita maximă este de două ori mai mare decât actuala sumă.
Conform viitorului sistem de calcul, impozitul pentru un teren intravilan aflat în zona A a localităţii şi rang zero va fi cuprins între 8.282 lei-20.706 lei/hectar (faţă de 10.353 lei/hectar în prezent), impozitul pentru un teren din zona B a localităţii şi rang I va fi între 5.199 lei-12.998 lei/hectar (faţă de 6.499 lei/hectar în prezent), impozitul pentru un teren din zona C a localităţii şi rang II va fi între 2.668 lei-6.670 lei/hectar (faţă de 3.335 lei/hectar în prezent), iar impozitul pentru un teren din zona D a localităţii şi rang III va fi între 984 lei-2.460 lei/hectar (faţă de 1.230 lei/hectar în prezent).
Pentru un teren similar din zona D a localităţii şi rangul V, impozitul va fi între 142 lei-356 lei/hectar (faţă de 178 lei/hectar în prezent).
Pentru terenuri în extravilan, proiectul de Cod Fiscal nu prevede modificări.
Conform legii, localităţile sunt ierarhizate pe rang 0 - capitala, municipiu de importanţă europeană, rang I - municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel naţional european (Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Timişoara), rang II -municipiu de importanţă judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi, rang III - oraşe, rang IV - sate reşedinţe de comună, rang V - sate componente ale comunelor.
Zonele din cadrul localităţii sunt, de la centru spre periferie, de la "A" la "D".
De asemenea, impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale.
Conform modificării pregătite de Guvern pentru anul viitor, cotele adiţionale impozitelor şi taxelor locale vor putea fi majorate cu până la 50%.
Legislaţia actuală stabileşte că impozitele şi taxele locale sunt indexate o dată la trei ani prin hotărâre de guvern, în funcţie de rata inflaţiei calculată de la ultima indexare, iar administraţia locală poate majora suma de plată printr-o cotă adiţională, dar nu mai mult de 20% faţă de nivelul stabilit de Guvern.
Proiectul noului Cod Fiscal prevede însă că indexarea în funcţie de inflaţie o dată la trei ani va fi efectuată în viitor de către consiliile locale, nu de Guvern, şi că autoritatea deliberativă a administraţiei locale, la propunerea autorităţii executive, poate stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale, în funcţie de criteriul economic, social, geografic, dar şi de necesităţile bugetare locale.
Cota maximă permisă acum de Guvern pentru majorarea impozitelor şi taxelor locale este de 50%, faţă de 20% în prezent.
La sfârşitul anului 2013, Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional, prin scrisoarea de intenţie, că nivelul taxelor pe proprietate impuse persoanelor fizice vor putea fi majorate „la latitudinea“ autorităţilor locale, pentru a reduce astfel riscul acumulării de arierate şi înregistrării unui deficit la nivel teritorial.
Mai puteţi citi: