Compania aeriană Lufthansa anulează luni toate zborurile pe distanţe scurte şi medii, din cauza unei greve a angajaţilor
0
Cea mai importantă companie aeriană din Germania a anunţat sâmbătă seară că anulează luni aproape 1.700 de zboruri pe distanţe scurte şi medii, din cauza unei greve a personalului de la sol şi navigant.
“Din cauza unei greve de avertisment, luni, 22 aprilie, aproape toate zborurile Lufthansa cu destinaţii din Germania şi Europa trebuie să fie anulate (...). În total, din cele 1.650 de zboruri pe distanţe scurte prevăzute, planul special de zbor prevede circa 20”, se arată într-un comunicat citat de agenţiile Reuters şi France Presse.
Oficiali ai companiei au declarat pentru Reuters că acţiunea sindicatului est una “absurdă” şi “disproporţionată”, în contexul în care negocierile au debutat de curând.
“În ciuda ofertei făcute de Luftahnsa în ultima rundă a negocierilor, în ciuda discuţiilor constructive şi a datelor stabilite pentru mai multe discuţii, Verdi (n.r.: sindicatul german de transport aerian care reprezintă peste 33.000 de muncitori ai companiei) ţine clienţii ostatici în această dispută”, a declarat unul dintre oficialii companiei, Stefan Lauer, care conduce negocierile.
Oferta pe care Lufthansa a făcut-o angajaţilor viza creşterea salariilor cu 1,2% din luna octombrie a acestui an şi cu 0,5% anul următor.
Verdi doreşte o creştere a salariilor cu 5,2% pentru personalul navigant şi cel de la sol şi solicită asumarea unui angajament, de către companie, cu privire la garantarea locurilor de muncă.
Luftahansa a avertizat că zborurile intercontinentale vor, fi de asemenea, afectate de mişcările de protest.
Pe aeroportul din Frankfurt vor fi asigurate numai şase din cele 50 de zboruri prevăzute, la Munchen, trei zboruri intercontinentale (din 17), în timp ce pe aeroportul din Dusseldorf cele trei curse prevăzute nu vor fi perturbate.
Compania aeriană îşi sfătuieşte pasagerii să consulte site-ul Lufthansa pentru mai multe informaţii.