CFR Călători a lansat „Trenurile Soarelui”, prin care îşi propune să transporte peste un milion de turişti, în acest sezon estival

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preţul întreg pentru o călătorie Bucureşti - Constanţa, fără reduceri, este de 33,40 la tren Regio şi de 60 lei la tren InterRegio
Preţul întreg pentru o călătorie Bucureşti - Constanţa, fără reduceri, este de 33,40 la tren Regio şi de 60 lei la tren InterRegio

CFR Călători a lansat, joi, programul estival de transport „Trenurile Soarelui”, prin care sunt introduse 40 de trenuri suplimentare către Litoral, în perioada vacanţelor de vară. Compania estimează că va transporta peste un milion de pasageri, în cadrul programului, potrivit directorului general al CFR Călători, Iosif Szentes.

Trenurile Litoral sunt de tip InterRegio, cu o viteză sporită, şi vor parcurge distanţa Bucureşti – Constanţa, de 226 de kilometri, în circa două ore. Trenurile au şi un vagon-bar, iar unele dispun de Wi-Fi gratuit. „Din cele 40 de trenuri suplimentare, 11 sunt prelungite până la Mangalia, cu opriri în toate staţiile importante, pentru a nu obliga calatorii să apeleze la transport rutier din Constanţa”, a spus Szentes, potrivit News.ro.

Preţul întreg pentru o călătorie Bucureşti – Constanţa, fără reduceri, este de 33,40 la tren Regio şi de 60 lei la tren InterRegio. CFR Călători oferă o reducere de 10% pentru cei care cumpără bilete dus-întors şi de 25% pentru călătorii care cumpără bilete cu peste 21 de zile înainte. Compania mai are şi o ofertă Minigrup 2-5, destinată grupurilor de 2-5 persoane, cu reduceri de până la 30% la cumpărarea online.

De asemenea, pentru elevi şi studenţi, pentru o călătorie cu Trenul Tineretului Bucureşti – Constanţa, din categoria Regio, un bilet costă 18,65 lei. Toate tarifele menţionate includ şi tariful de rezervare de loc de 3,9 lei, potrivit reprezentanţilor companiei.

Compania feroviară de stat încearcă, prin aceste oferte, să profite de modernizarea liniei feroviare Bucureşti – Constanţa, care a redus puternic timpul unei călătorii, pentru a recupera din călătoriii pierduţi în ultimele decenii în favoarea transportatorilor rutieri, mai ieftini şi mai flexibili.

Modernizarea căii ferate Constanţa-Mangalia costă 160 de milioane de euro

Investiţiile necesare pentru modernizarea tronsonului de cale ferată Constanţa-Mangalia, lung de 43 de kilometri, se ridică la circa 160 de milioane de euro, a declarat Marius Chiper, directorul general al CFR SA, compania care administrează infrastructura de cale ferată din România.

Nu a fost anunţat un termen pentru demararea lucrărilor de modernizare, în condiţiile în care nu există nici măcar un studiu de fezabilitate pentru acest proiect.

Pe tronsonul de cale ferată Bucureşti-Constanţa au fost făcute investiţii importante de modernizare, estimate la aproape un miliard de euro şi care au durat aproape un deceniu. În urma lucrărilor, un tren de călători face aproape două ore între Bucureşti şi Constanţa, faţă de peste patru ore, cât dura călătoria înainte.

Însă, pe segmentul Constanţa-Mangalia, din cauza unei infrastructuri învechite, trenurile circulă cu o viteză medie de circa 20 kilometri pe oră. „Estimăm investiţiile suplimentare pentru modernizarea secţiunii Constanţa-Mangalia la 160 de milioane de euro. E o linie importantă doar în sezon. Vrem sa facem parteneriate public-private cu firmele interesate, pentru a putea moderniza secţiunea respectivă”, a spus Chiper, potrivit News.ro.

Infrastructura feroviară învechită de pe Litoral creează probleme pentru CFR Călători, care a pierdut masiv pasageri, în ultimele decenii, în favoarea transportatorilor rutieri de călători, mai ieftini şi mai flexibili.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite