Ce spune Boloș despre posibila trecere la cota progresivă

0
Publicat:

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, susține că o renunțare la cota unică de impozitare nu este potrivită în prezent, subliniind că acest lucru este un subiect de discuție pentru reforma fiscală din 2025.

Potrivit ministrului, modificarea trebuie discutată în 2025 FOTO Inquam Photos
Potrivit ministrului, modificarea trebuie discutată în 2025 FOTO Inquam Photos

„Toți am văzut care este efectul benefic al cotei unice. (...) Și suntem în continuare beneficiari ai acestei cote unice. (...) Ne-am bucurat de ea. Este un subiect de discuție pentru viitoarea reformă fiscală care nu este atributul meu pe perioada acestui mandat. (...) Deoccamdată, eu nu am bază legală pentru a iniția astfel de discuții. Aici e problemă de doctrină a partidelor politice și de luare a unei decizii în Coaliție”, a afirmat ministrul Marcel Boloș, întrebat cu privire la renunțarea la cota unică de impozitare, răspunzând unei întrebări.  

Marcel Boloș a completat: „va trebui luată decizia cea mai bună pentru țară și pentru oameni, în care să asigurăm sustenabilitatea finanțelor publice ale României. (...) Impozitul progresiv are perioadele lui în care poate fi introdus, dar pentru că suntem într-o perioadă în care România și românii au nevoie de sprijin și o duc destul de greu, nu cred că este un moment foarte potrivit pentru a discuta despre impozitul progresiv, este punctul meu de vedere ca profesor de finanțe”. 

Totodată, dinspre PSD este înaintat varianta cotei progresive sau a creșterii nivelului cotei unice. Premierul Marcel Ciolacu afirma la finalul anului trecut că, în privința reformei fiscale sunt două variante: o cotă unică de 16%, care ar majora însă impozitarea din prezent pe venit și pe capital, sau impozitul progresiv. Tot atunci, ministrul Finanțelor a afirmat că măsurile fiscal-bugetare sunt tranzitorii spre reforma fiscală adevărată pe care, probabil, o vom avea în anul 2025. 

În prezent, în România, impozitarea pe venit și pe capital este de 10%, respectiv 8%, astfel că o creștere de până la 16% ar majora puternic taxele.  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite