Câte pensii nu se majorează de la 1 septembrie. Anunțul oficial
0Toate cele peste 4,6 milioane de pensii din sistemul public aflate în plată au fost recalculate în premieră în România, a anunțat miercuri Ministerul Muncii, precizând însă că nu toate vor crește de la 1 septembrie.
Potrivit anunțului, nu toate pensiile aflate în plată vor fi majorate de la 1 septembrie, 803.433 de pensionari urmând să încaseze aceeași pensie ca în prezent. Ministerul a explicat că în cazul a 84.176 de pensii a rezultat aceeași valoare în urma recalculării, iar pentru 719.257 a reieșit o valoare mai mică.
Noua lege a pensiilor prevede însă că, în cazul în care în urma recalculării va rezulta o pensie mai mică, pensionarul va încasa pensia actuală, fără a îi fi diminuată în vreun fel.
Casa Națională de Pensii Publice a recalculat toate cele 4.609.830 de pensii, stabilindu-se că vor beneficia de majorare 82,56% de pensionari, restul de 17,44% rămânând la nivelul actual.
Creșterea procentuală medie a celor peste 3,8 milioane de pensii care se vor majora de la 1 septembrie este de 26,65%, o creștere nominală cu 622 de lei, potrivit calculelor Ministerului Muncii.
În ce privește numărul beneficiarilor de indemnizație socială, acesta scade după recalculare cu 90.892, noul cuantum rezultat din contributivitate depășind valoarea de 1.281 de lei a indemnizației sociale pentru pensionari.
Formula de calcul
Formula de calcul a pensiei de la data de 1 septembrie 2024 este:
VPR (valoarea punctului de referință stabilit la 81 de lei) x Număr total de puncte.
Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte asimilate/necontributive
Punctele de contributivitate se calculează ținând cont de punctajul lunar - numărul de puncte realizat de asigurat într-o lună, calculat prin raportarea câștigului brut lunar sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Punctajul anual - numărul de puncte realizat de asigurat pe parcursul unui an calendaristic, obținut prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare
Puncte de stabilitate - puncte suplimentare acordate persoanelor care au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru o perioadă mai mare de 25 de ani:
a) 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
b) 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;