Case: preţuri cu 7% mai mici faţă de august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai mari scăderi de preţuri au fost la apartamentele noi
Cele mai mari scăderi de preţuri au fost la apartamentele noi

Proprietarii de locuinţe noi din Bucureşti au redus preţurile solicitate cu până la 7% în luna septembrie faţă de august, în timp ce pe piaţa apartamentelor vechi scăderile au fost de maximum 4,2%, potrivit unei analize realizate de portalul imobiliare.ro.

Drept urmare, preţul mediu cerut pentru locuinţele noi din Capitală a ajuns, luna trecută, la 1.359 de euro pe metru pătrat de suprafaţă utilă, în scădere cu 5% faţă de luna august,  atunci când valoarea medie a unui metru pătrat util era de 1.431 de euro. În comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi este cu 8,1% mai mic.

Şi pe segementul apartamentelor vechi, proprietarii au continuat să scadă preţurile, dar reducerile au fost la jumătatea celor înregistrate la cele noi. Astfel, preţul mediu pe piaţa veche a ajuns la 1.131de euro pe metru pătrat de suprafaţă utilă, cu 2,5% mai puţin decât în luna precedentă şi cu peste 10% mai puţin decât în aceeaşi lună a anului trecut.

În celelalte oraşe importante din ţară, respectiv Braşov, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca şi Constanţa, preţurile s-au menţinut relativ constante în septembrie faţă de august. Astfel, în Timişoara, preţul mediu s-a redus cu 2%, în Constanţa cu 1,4%, iar în Braşov cu 1,1%.

Cluj-Napoca reprezintă în continuare excepţia de pe piaţa imobiliară din România, aici înregistrându-se şi în luna septembrie o uşoară creştere de 0,5%. O uşoară creştere a preţurilor, de 1,1%, a fost remarcată şi în Iaşi în septembrie faţă de luna precedentă. 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite