Care era considerat cel mai puternic județ agricol din țară în comunism. Raportările oficiale, analizate de un istoric

0
Publicat:

Aradul era printre cele mai puternice județe agricole din țară. Ce se întâmpla în ultimul an de comunism, cel puțin pe hârtie, în raportările oficiale ne spune istoricul Andrei Ando. 

Județul Arad era unul agricol FOTO Andrei Ando
Județul Arad era unul agricol FOTO Andrei Ando

Acesta specifică faptul că raportările oficiale difereau uneori radical de situația din teren, adică multe dintre producțiile raportate erau simple închipuiri, în realitate recoltele fiind mult mai mici. 

În anul 1989, în județul Arad existau 118 cooperative agricole de producție (CAP). Din cele 118, un număr de 108 au încheiat activitatea cu beneficii, adică în câștig.

La grâu media județeană a fost de 8.248 kg la hectar. Două unităţi agricole au obţinut producţii medii de peste 12 000 kilograme grâu la hectar, iar 16 unităţi agricole au realizat recolte medii de peste 9 000 kilograme grâu la hectar.

Cooperatorii de la C.A.P. „Ogorul“ Pecica raportau în toamna anului 1989 obţinerea unor producţii impresionante, de 12.182 kilograme grâu (locul 2 pe țară, după cooperativa agricolă din Scornicești ) şi 8.600 kilograme orz, în medie, la hectar. De altfel, această cooperativă deţinea trei titluri de „Erou al Muncii Socialiste“ şi trei titluri de „Erou al Noii Revoluţii Agrare“, toate răsplătind producţiile constant ridicate din ultimii ani de comunism.

Andrei Ando spune că interesant de amintit este că un alt CAP din Pecica, „Avântul”, se clasa pe locul trei pe țară în anul 1989 la recolta de grâu de toamnă, cu 12.060 kilograme la hectar. Asta în condițiile în care media de producţie era, la nivel național, de 8.113 kilograme la hectar.

La nivel județului, au mai obținut recolte bune de grâu. pe primul loc a fost CAP Sântana cu 9.459 kilograme la hectar.  

La mazăre boabe producția medie pe județ a fost de 4.210 kilograme la hectar.

La producția de fasole Aradul se situa pe locul 7 la nivel național, cu o producție de 5.012 kilograme la hectar (pe primul loc se clasa județul Olt, cu 5.307 kilograme la hectar). Amintim producțiile de CAP Mănăștur cu 5.360 kg/ha, CAP Turnu 5.230 kg/ha, CAP „Steagul Roşu“ Pecica 5.145 kg/ha.

Aradul era pe primele locuri din țară și la producția de cânepă, în 1989! Cooperativa Agricolă de Producţie Seitin, cu 12.820 kilograme la hectar, se plasa pe primul loc în județ, urmată de Cooperativa Agricolă de Producţie „Steagul Roşu“ Pecica, 12.100 kilograme la hectar și Cooperativa Agricolă de Producţie „Mureşul“  Nădlac, cu 10 890 kilograme la hectar”, spune Andrei Ando.

Media județului Arad la terminarea recoltării culturilor de cânepă pentru fibră era de 10.120 kilograme tulpini la hectar, cu mult peste așteptări.

La rapiță, județul Arad obținea o medie de 3310 kilograme la hectar.

La in pentru ulei, media județeană era de 2 545 kg sămânţă şi 3 210 kg tulpini la hectar. 

La ovăz, media județeană a fost de 4.623 kg/ha.  Întreprinderea de întreţinere şi Exploatare a Pajiştilor obținea 5.760 kilograme la hectar.

Printre campionii țării la porumb 

La porumb (cultură neirigată) Aradul era printre campionii țării, cu o medie de 26.100 kilograme la hectar.  CAP Comlăuş obținea 28.738 kilograme la hectar.  

Aradul era pe primele locuri în țară la producția de cartofi de toamnă, cu o medie de de 76.580 kilograme la hectar. 

Rezultate remarcabile se raportau și la sfecla de zahăr, cu o medie județeană de 126.800 kilograme/hectar. 

La floarea-soarelui, media pe județ a fost de 5570 kilograme la hectar (locul 3 pe țară), iar fruntașe în județ erau întreprinderea Agricolă de Stat Chişineu-Criş, cu 6.124 kilograme la hectar și CAP Vinga, cu 6.020 kilograme la hectar.  

La struguri de vin, CAP Mâsca recolta 18.750 kilograme la hectar, iar Staţiunea de Cercetare Vitivinicolă Miniş 18.500 kilograme la hectar.

La ceapă media județului Arad era de 65 480 kilograme la hectar. 

La morcovi, Staţiunea de Cercetare şi Producţie Legumicolă Aradul Nou realiza o producție de 92.400 kilograme la hectar.

La soia, media județeană obținută în anul 1989 a ajuns la 6180 kilograme la hectar. De exemplu, CAP Sântana obținea 6.090 kilograme la hectar. 

La mere, Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Lipova recolta 42.180 kilograme la hectar.

La ardei gras, Asociaţia Economică de Stat şi Cooperatistă Pecica recolta 86.950 kilograme la hectar.

La ardei gogoșar, Asociaţia Economică de Stat şi Cooperatistă Nădlac obținea 93.289 kilograme la hectar.

Lucrau sute de oameni 

La fermele de legume din CAP-urile din Curtici, Macea, Dorobanţi, Sânmartin şi Şofronea lucrau zilnic peste 600 de oameni. 4 200 tone de tomate au fost recoltate aici.

Aproximativ 30% din producție a plecat la export. Cooperativele agricole de producţie din Dorobanţi şi „Lumea Nouă“ Curtici au livrat în 1989 peste 300 tone de vinete, iar la Sânmartin au fost recoltate şi livrate cantităţi însemnate de ardei. CAP Curtici a fost prima din județ care a scos pe piață recolta de varză timpurie, de pe 15 hectare de teren, ceea ce i-a adus un venit suplimentar de două milioane de lei. CAP Macea a încheiat sezonul cu o recoltă de 121.000 kilograme de tomate la hectar.

La Combinatul de Îngrăşăminte Chimice din Arad, fabrica de uree a produs peste 2 000 tone uree de cea mai bună calitate, iar fabrica de îngrăşăminte complexe NPK a realizat 240 tone de îngrăşăminte. La fabrica de nitrocalcar s-au obţinut peste 100 tone nitrocalcar”, mai adaugă doctorul în istorie, Andrei Ando.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite