Vin vremuri grele: Rusia a redus cantitatea de gaze către Europa, ceea ce creşte preţul şi dependenţa de Nord Stream 2
0Rusia a redus cantitatea de gaze către Europa, ceea ce creşte preţul şi pune presiune pe autorităţile care trebuie să-şi dea avizul pentru Nord Stream 2, transmite CNBC numind luna august „o altă lună de iarnă”.
Rusia a redus în ultimele săptămâni livrările de gaze naturale prin conducte în Europa, potrivit unei analize realizate de serviciul pentru informaţii în domeniul mărfurilor ICIS, ridicând semne de întrebare legate de posibilele cauze care stau la baza aceste scăderi şi implicaţiile pentru pieţele globale ale gazelor, transmite CNBC.
Declinul a survenit la scurt timp după ce cancelarul german Angela Merkel a încercat să reducă îngrijorările legate de gazoductul rusesc Nord Stream 2, afirmând că noi sancţiuni ar putea fi impuse Rusiei, dacă Moscova se va folosi de gaze ”ca de o armă”.
Controversatul proiect Nord Stream 2 este conceput pentru a livra gaze ruseşti direct în Germania prin Marea Baltică, ocolind Ucraina şi Polonia.
Criticii susţin că gazoctul nu este compatibil cu obiectivele climatice europene, creşte dependenţa regiunii de exporturile ruse de energie şi cel mai probabil va consolida influenţa economică şi politică a preşedintelui rus Vladimir Putin asupra regiunii.
Unii analişti au sugerat că Gazprom, gigantul de stat din Rusia, ar putea să-şi limiteze livrările de gaze naturale către Europa pentru a susţine livările prin Nord Stream 2.
”Asta pentru că Gazprom se pregăteşte pentru lansarea Nord Stream 2 şi speră să exercite un element de presiune pentru a se asigura că procesul de evaluare al autorităţilor de reglementare va fi cât mai rapid posibil ", a declarat Tom Marzec-Manser, analist european principal al gazelor la ICIS.
"Dacă exista mai puţine gaze şi preţul este ridicat, atunci acest lucru ar putea facilita acest proces", a adăugat el.
Contactat pentru comentarii, Gazprom a trimis CNBC la un comunicat publicat pe contul său deTelegram, pe 16 august.
Compania a descris luna august drept ”o altă lună” de iarnă pe piaţa gazelor naturale”, potrivit unei traduceri.
O încărcare crescută a sistemului de alimentare cu gaz a coincis cu sezonul tradiţional de întreţinere preventivă programat şi cu pregătirea pentru perioada de toamnă iarnă, ”care nu poate fi întrerupte”, a spus Gazprom.
”Practica ultimilor ani atât în Rusia, cât şi în Europa sugerează că perioada de iarnă s-a mutat şi în luna martie, de primăvară. Prin urmare, acum, în vară, prioritatea este pomparea gazului în depozite subterane. Acest lucru este, de asemenea, foarte bine înţeles de colegii noştri europeni”, a arătat compania.
Fluxurile de gaze naturale în cel mai vestic punct al conductei Yamal - o conductă importantă din punct de vedere strategic, de 2.000 de kilometri, care traversează patru ţări: Rusia, Belarus, Polonia şi Germania - au scăzut la 20 de milioane de metri cubi pe zi la jumătatea lunii august, potrivit ICIS.
Acestea a scăzut de la 49 de milioane de metri cubi pe zi la sfârşitul lunii iulie, fiind cu mult sub volumul normal de 81 de milioane de metri cubi pe zi.
Mai mult, este aşteaptat ca aprovizionarea europeană cu gaze naturale din Rusia să scadă şi mai mult în septembrie.
Marzec-Manser a spus că, pentru ca Rusia să poată transporta gaze prin statele învecinate, cum ar fi Ucraina, trebuie să achiziţioneze mai întâi accesul la o conductă, „ca o taxă de drum”.
Ruta Nord Stream 1 este o opţiune, deşi aceasta este deja deţinută de Gazprom şi funcţionează la capacitate.
Conducta Yamal este un al doilea traseu major şi, până la sfârşitul lunii iulie, a funcţionat aproape de capacitate aşa cum era de aşteptat.
‘În al treilea rând, aveţi ruta ucraineană care, evident, vine cu o mulţime de bagaje politice. Este singura altă modalitate prin care veţi obţine gaz din Rusia în Europa într-un volum semnificativ”, a continuat el.”
Gazprom îşi foloseşte în mod eficient capacitatea rezervată de conducte către UE, a spus Marzec-Manser, dar o scădere neaşteptată a volumelor la sfârşitul lunii iulie de-a lungul conductei Yamal ”a indicat imediat că ceva nu este în regulă”.
Fluxurile de gaze naturale către Europa au scăzut din nou la scurt timp după un incendiu la o fabrică de gaze condensate din oraşul Novy Urengoy din Siberia.
Drept urmare, observatorii externi ai Gazprom au monitorizat îndeaproape licitaţiile lunare de capacitate prin Ucraina. Aceste licitaţii sunt văzute pe scară largă ca un semnal cheie pentru piaţă referitor la volumele viitoare, deoarece au loc cu două-trei săptămâni înainte de luna în care sunt livrate gazele naturale.
Un şir de neprezentări la fiecare licitaţie i-a determinat pe analişti să pună la îndoială dacă lipsa rezervărilor de capacitate prin Ucraina au legătură cu incapacitatea Gazprom de a furniza, sau cude refuzul său de a livra.
”Dacă este adevărat, acest lucru are implicaţii serioase asupra modului în care piaţa globală a gazelor şi a GNL [gaz natural lichefiat] tratează volumul conductelor din Rusia şi disponibilitatea - sau nu - a aprovizionării sale discreţionare", a spus Marzec-Manser.
O altă teorie, deşi analiştii o consideră oarecum mai puţin probabilă, este că, deoarece Gazprom crede că Nord Stream 2 va fi în curând complet operaţional, este posibil să nu fie nevoie să rezerve capacităţi suplimentare în altă parte.
Valentina Bonetti, analist senior în domeniul gazelor în regiunea EMEA la S&P Global Platts, a declarat pentru CNBC că firma consideră căderea recentă a fluxurilor ruseşti către Europa ”ca o consecinţă a unei probleme fizice din amonte”, a cărei revenire la normal durează peste aşteptări.