Italia va taxa profiturile „excesive” din energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Mario Draghi FOTO EPA-EFE
Premierul Mario Draghi FOTO EPA-EFE

Italia a anunţat că va impozita profiturile suplimentare realizate de companiile din domeniul energetic datorită creşterii preţurilor din cauza războiului din Ucraina, cu scopul de a reduce costurile pentru familii şi întreprinderi, notează AFP.

„Să taxăm o parte din profiturile extraordinare pe care producătorii le obţin datorită creşterii costului materiilor prime şi să redistribuim aceşti bani întreprinderilor şi familiilor care se află în mare dificultate", a declarat premierul italian Mario Draghi într-o conferinţă de presă.

Ministrul italian al economiei şi finanţelor, Daniele Franco, a precizat că impozitul ar urma să fie de 10% din profiturile suplimentare realizate, fără a oferi mai multe detalii deocamdată.

O sursă guvernamentală a declarat pentru AFP că impozitul va fi pe profiturile suplimentare realizate în ultimele şase luni, comparându-le cu profiturile din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Banii strânşi vor ajuta la finanţarea unui pachet de măsuri de 4,4 miliarde de euro pentru a atenua creşterea preţurilor la energie, a explicat Mario Draghi, adăugându-se celor 16 miliarde de euro deja cheltuite în această direcţie în ultimele şase luni.

Măsurile de ajutor vor fi finanţate şi din veniturile fiscale suplimentare generate de creşterea preţurilor la energie şi nu vor necesita noi împrumuturi, potrivit sursei guvernamentale.

Ţările europene caută să pună în aplicare noi strategii pentru a reduce costul preţurilor energiei, care erau deja ridicate şi au crescut vertiginos de când Rusia a invadat Ucraina.

Printre noile măsuri decise de Italia în această perioadă de "volatilitate ridicată", potrivit premierului Draghi, se numără o scădere a taxelor pe carburanţi pentru a reduce preţurile la pompă cu 25 de eurocenţi pe litru timp de o lună.

Guvernul va îngheţa, de asemenea, facturile la energie, la preţurile din vara trecută, pentru încă 1,2 milioane de gospodării, ridicând numărul gospodăriilor vizate la 5,2 milioane, potrivit AFP. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite