Acţiunile Gabriel Resources continuă căderea pe Bursa din Toronto. Au deschis în scădere cu 15%, după colapsul de 54% de ieri

Acţiunile Gabriel Resources continuă căderea pe Bursa din Toronto. Au deschis în scădere cu 15%, după colapsul de 54% de ieri

Protestele românilor împotriva proiectului de la Roşia Montană şi declaraţiile oficialilor români s-au resimţit puternic pe bursa de la Toronto

Acţiunile Gabriel Resources au deschis astăzi şedinţa de tranzacţionare la Toronto în scădere cu aproape 15%, la 58 de cenţi canadieni, după ce ieri au închis în minus cu 54%, la 68 de cenţi canadieni,cel mai slab nivel de şedinţă din 1999. Căderea vine după declaraţiile premierului Ponta care a spus că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă la Senat, apoi la Cameră.

Gabriel Resources deţine aproximativ 80% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), compania care dezvoltă proiectul minier. Restul titlurilor sunt deţinute de stat, prin Minvest Deva.
 
 
Volumul de acţiuni Gabriel Resources tranzacţionat luni a fost de peste 12,5 milioane, faţă de câteva sute de mii într-o sesiune obişnuită. În prima oră de tranzacţionare de marţi, volumul de acţiuni Gabriel Resources tranzacţionat era de 2,14 milioane. 
 
La închiderea şedinţei de luni, Gabriel Resources avea o capitalizare de piaţă de 261,19 milioane dolari canadieni (252 milioane dolari SUA). După prima oră de tranzacţionare de marţi, capitalizarea de piaţa scăzuse la 222,7 milioane de dolari canadieni. 
 
Cel mai ridicat preţ atins vreodată de acţiunile Gabriel Resources este de 8,6 dolari canadieni, înregistrat în decembrie 2010.
 
Victor Ponta a afirmat luni că, având în vedere poziţiile exprimate de grupurile politice, soluţia în cazul acestui proiect este de a fi respins urgent la Senat, iar apoi şi la Camera Deputaţilor.
 
Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că el consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi, în opinia sa, acesta ar trebui respins, el apreciind că sentimentul public contrar este mai important decât datele tehnice.
 
Gabriel a anunţat luni, într-un comunicat, că ar putea acţiona statul român în justiţie dacă proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană va fi respins de Parlament.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările