Bursa de la Bucureşti a închis pe verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bursa de Valori Bucureşti a încheiat şedinţa de vineri cu o creştere puternică, în special pe sectorul societăţilor de investiţii financiare (SIF), care a câştigat 7%, în ciuda ştirilor nefavorabile legate de economia Statelor Unite, susţin brokerii.

"Este posibil ca această creştere din şedinţa de vineri să fie pe fundalul unei lipse de vânzători mari din piaţă, care fie au terminat de vândut în săptămânile trecute, fie momentan au lăsat piaţa să mai respire pentru câteva zile pentru a continua mai apoi descărcare acţiunilor", a declarat pentru NewsIn Florin Irimin, broker la Intercapital Invest.

"Deşi au fost ştiri destul de proaste pe tot parcursul zilei, bursele au rezistat bine, iar cea de la Bucureşti a închis chiar sus", a adăugat el.

Brokerii preconizează în continuare mişcări speculative

"Întoarcerea de trend se realizează în timp, pentru că este nevoie de o consolidare într-o anumită zonă şi de o mişcare uşor ascendentă sau laterală de cel puţin o lună şi ceva pentru a se întoarece tendinţa, iar în astfel de momente apar în piaţă mai mult speculatorii", a spus Florin Irimin.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 2,09%, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 2,62%.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a câştigat 7,08%, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 1,71%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 3,34%, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a crescut cu 1,78%.

Bursele europene şi-au temperat creşterile

La ora închiderii Bursei de la Bucureşti, bursele europene îşi temperau din creşteri şi chiar treceau pe minus, după ce rata şomajului din Statele Unite a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani.

Astfel, indicele bursei londoneze, FTSE, creştea cu 1,06%, în vreme ce indicele Bursei din Paris, CAC40, pierdea 0,21%. Indicele pieţei din Frankfurt, DAX, cobora cu 0,01%.

Angajatorii americani au redus numărul locurilor de muncă cu 240.000 în octombrie, peste aşteptările analiştilor, în timp ce datele din septembrie evidenţiază cea mai mare reducere de personal din aproape şapte ani, potrivit unor rapoarte ale guvernului american.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite