Burduja: Europa de Est plătește mai mult la energie faţă de Europa de Vest. Cerem UE un tratament corect
0Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat miercuri că a cerut Comisie Europene să aplice un tratament corect privind prețurile energiei, dat fiind că țările din Europa de Est plătesc mai mult ca cele din vest.

Nu este normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, aşa cum s-a întâmplat în ultimele luni, şi de aceea am solicitat Comisiei Europene (CE) un tratament corect şi o uniunea energetică funcţională, a scris, miercuri, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
„Aşa cum am promis pe 12 septembrie, am cerut oficial Comisiei Europene, alături de omologii din Grecia şi Bulgaria, un tratament corect şi o uniune energetică funcţională. Nu este nici drept, nici normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, aşa cum s-a întâmplat recurent în ultimele luni. Sunt două cauze: lipsa interconexiunilor din centrul Europei (mai ales Austria şi Slovacia), ceea ce face ca energia ieftină produsă în Vest să se oprească, practic, în Austria şi Slovacia; şi cererea suplimentară de energie din Republica Moldova şi Ucraina, care pune o presiune adiţională pe preţurile din regiunea noastră. Am spus-o şi ieri la Varşovia, clar şi răspicat: respectăm obligaţiile europene comune ale pieţei unice, dar cerem drepturi egale. Fără energie sigură şi accesibilă nu poate exista dezvoltare. De preţul energiei depind bunăstarea cetăţenilor noştri şi competitivitatea economiei, salariile şi locurile de muncă. De aceea ne-am străduit în ultimii ani să menţinem preţurile plafonate pentru consumatori, cu toate eforturile, dar nici nu putem tolera inechităţile de pe piaţa europeană a energiei", a precizat Burduja.
Potrivit oficialului, la solicitarea României, Greciei şi Bulgariei, care a fost deja acceptată de Comisia Europeană, „vom prezenta situaţia şi vom cere măsuri la următoarea reuniune a miniştrilor Energiei, care va avea loc la Luxemburg, pe 15 octombrie", pentru că „adevărul trebuie spus, iar România nu va tăcea în faţa nedreptăţilor".
Solicitările celor trei țări pentru Comisia Europeană includ:
1. Prioritizarea dezvoltării interconectărilor în Europa de Sud-Est, inclusiv a proiectelor care nu fac parte din ICP, pentru a elimina deficitul de infrastructură care izolează regiunea de piața mai largă a UE.
2. Consolidarea capacității transfrontaliere pentru a crește flexibilitatea și a atenua disparitățile de preț, în special în perioadele de vârf ale cererii.
3. Punerea în aplicare a unor măsuri financiare pe termen scurt, cum ar fi impozitarea veniturilor inframarginale ale producătorilor, pentru a stabiliza piața și a ușura situația consumatorilor
4. Consolidarea cuplării piețelor și a cooperării regionale pentru a promova armonizarea prețurilor și a îmbunătăți securitatea energetică în Europa de Sud-Est.
Țările noastre rămân angajate să colaboreze îndeaproape cu Comisia Europeană pentru a pune în aplicare aceste măsuri esențiale și pentru a promova un viitor energetic mai sigur, mai eficient și mai accesibil, precizează cei trei în scrisoare.