Bunuri ale lui Sorin Ovidiu Vîntu, vândute de Fisc pentru aproape 20 milioane lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul obţinut de ANAF pentru Complexul "Lebăda" de la Crişan şi Complexul "Sulina" este cu aproape 8 milioane lei mai mare decât cel prevăzut în anunţul de organizare a licitaţiei. Nu a fost însă valorificată şi proprietatea de la Mihăileşti scoasă la vânzae cu un preţ de 282.319 lei, fără TVA.

"Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a valorificat prin licitaţie două obiective turistice situate în Delta Dunării, respectiv comuna Crişan şi oraşul Sulina, judeţul Tulcea, în valoare totală de 19.566.643 de lei. Bunurile imobile valorificate au fost adjudecate la valori mai mari decât preţurile stabilite de evaluatori", a anunţat ANAF, precizând că "cele două bunuri imobile valorificate prin licitaţie, erau sechestrate în dosarele penale nr. 36176/3/2012 şi nr. 37339/3/2012*" .

Agenţia menţionează că "sumele obţinute din valorificarea celor două bunuri vor acoperi o parte din sumele care fac obiectul confiscării speciale dispuse de instanţă în cadrul celor două dosare de executare silită întocmite pe numele debitorului Sorin Ovidiu Vântu, în baza hotărârilor judecătoreşti". 

ANAF a scos la vânzare, la data de 28 septembrie a.c., mai multe bunuri ale Imobiliare Network 2002 SA Bucureşti, ale debitorului Sorin Ovidiu Vântu, bunuri puse sub sechestru în dosarul FNI, în care omul de afaceri a fost condamnat la 8 ani de închisoare şi la confiscarea a 13 milioane de dolari.

Statul a scos la vânzare Complexul "Lebăda" de la Crişan, Complexul "Sulina" şi o proprietate situată în Mihăileşti, sperând să recupereze peste 2,5 milioane de euro de la Vîntu.

Complexul hotelier "Lebăda" de la Crişan, situat pe braţul Sulina, are o suprafaţă totală de aproape 4 hectare şi un preţ de pornire a licitaţiei de 7.464.570 lei (1.622.732 euro) fără TVA. Proprietatea include hotel, restaurant, popicărie, bazin de înot, discotecă, gheţărie, instalaţie solară, bucătărie, centrală termică şi turn de observare.

Complexul hotelier "Sulina”, din Sulina, cu suprafaţă totală de peste 1,4 hectare, are  preţ de pornire a licitaţiei de 4.355.446 lei (946.836 euro) fără TVA. În acest caz este vorba despre un restaurant şi un hotel cu trei etaje. 

O altă proprietate scoasă la vânzare a fost cea situată în Mihăileşti, cu o suprafaţă totală de 1.905 mp, din care 1543 mp curţi şi construcţii şi 362 mp arabil. Preţul de pornire a licitaţiei este de 282.319 lei (61.373 euro) fără TVA. Clădirea este formată din parte şi mansardă,, cu o suprafaţă totală de 267 de metri pătraţi.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, în 21 februarie, pe Sorin Ovidiu Vîntu la opt ani de închisoare cu executare în dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii, instanţa dispunând şi confiscarea de la omul de afaceri a aproximativ 13 milioane de dolari. Vîntu este în penitenciar din iulie 2016, când a fost condamnat definitiv la şase ani şi două luni de închisoare în dosarul privind devalizarea societăţii Petromservice.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite