Brandul Eurisko va dispărea de pe piaţă anul viitor
0Una dintre cele mai mari firme de consultanţă imobiliară din România a fost achiziţionată pentru 35 milioane de dolari. Firma de consultanţă imobiliară Eurisko Consulting va fi redenumită
Una dintre cele mai mari firme de consultanţă imobiliară din România a fost achiziţionată pentru 35 milioane de dolari.
Firma de consultanţă imobiliară Eurisko Consulting va fi redenumită după preluarea de către compania americană CB Richard Ellis. Noul nume CB Richard Ellis Eurisko va fi păstrat circa un an, iar ulterior în titulatura companiei nu se va mai regăsi numele Eurisko.
Două dintre cele mai importante companii de consultanţă imobiliară din Statele Unite ale Americii, CB Richard Ellis (CBRE) şi Jones Lang Lasalle, s-au luptat pentru achiziţionarea companiei Eurisko, una dintre cele mai importante firme de consultanţă imobiliară din România. În disputa pentru cumpărarea companiei au mai fost implicate alte cinci societăţi şi fonduri de investiţii din domeniu.
"Am ales CBRE datorită potrivirii 100% a politicilor noastre de dezvoltare. Prin această asociere, noi putem pune în aplicare planurile pe care le aveam deja în vedere. Eurisko a avut în CBRE un concurent până acum, dar am devenit o echipă", explică noul country manager al CBRE Eurisko, Radu Lucianu.
Preţul plătit pentru preluarea integrală a Eurisko s-a ridicat la 35 milioane de dolari. Printre modificările determinate de schimbarea acţionariatului se numără şi dispariţia treptată de pe piaţă a brandului Eurisko. "Considerăm că este bine ca piaţa să conştientizeze această nouă marcă. Brandul Eurisko va dispărea treptat", a spus Lucianu.
Schimbările determinate de preluare vor viza de asemenea şi dezvoltarea departamentelor de evaluare şi investiţii ale Eurisko. "Evaluarea şi investiţiile aduc fiecare câte 30% din veniturile CBRE, aşa că vom dezvolta şi noi aceste departamente", a spus Adrian Căpraru, chief operating officer (COO) în cadrul noii companii. Printre obiectivele noii companii, din care s-au retras complet foştii acţionari Ionuţ Dumitrescu şi Gabriel Marchievici, se află extinderea activităţii spre zonele de provincie şi creşterea cifrei de afaceri în 2008 cu 75%.
BNP Paribas intră pe piaţa imobiliară din România
Atisreal, divizia imobiliară a BNP Paribas a achiziţionat compania Cornerstone International, succesoarea firmei care a deţinut până în vara lui 2007 licenţa CB Richard Ellis în România.
Noua companie va activa în piata imobiliară din România pe segmentele de birouri, rezidenţial, retail, industrial şi terenuri. "Acest parteneriat va consolida poziţia noastră pe piaţa imobiliară din România şi totodată ne va ajuta să transferăm experienţa şi o serie de noi servicii către clienţii noştri", a declarat directorul managerial al Atisreal România, Ioana Momiceanu.
"În acest fel, Atisreal îşi va consolida reţeaua internaţională şi va putea oferi servicii imobiliare către clienţii care dezvoltă proiecte imobiliare în România", a spus preşedintele Atisreal International, Henry Faure. Compania franceză a înregistrat în anul 2006 o cifră de afaceri de 340 milioane de euro şi a intermediat 4.850 de tranzacţii.























































