Bogăţiile la care visează Scoţia

Una dintre cele mai înflăcărate lozinci ale politicii scoţiene este „petrolul aparţine Scoţiei". Folosită mai întâi de Partidul Naţional Scoţian (PNS), în 1974, ideea că Scoţia „posedă" până la 90% din rezervele de petrol din Marea Nordului rămâne una dintre cele mai puternice surse de discordie.

Această revendicare va deveni probabil unul dintre argumentele centrale pentru naţionalişti în campania pentru referendumul asupra independenţei, de peste doi ani.

Din momentul în care a devenit clar că rezervele de petrol din Marea Nordului vor genera bogăţii imense, PNS a început să afirme că acestea au fost irosite de către guvernele succesive de la Londra. Liderii acestei formaţiuni susţin că, prelungind linia de frontieră între Scoţia şi Anglia, prin delimitarea fundului mării, Scoţia ar prelua controlul asupra majorităţii câmpurilor de petrol şi gaze din Marea Nordului.

Guvernul scoţian, care pune la punct un dosar elaborat pentru a susţine această pretenţie de revendicare a 90% din rezervele de petrol, în cadrul pregătirilor pentru referendum, afirmă că Marea Nordului va genera statului venituri de aproximativ 54 de miliarde de lire sterline (64 de miliarde de euro) în următorii cinci ani, în timp ce „baza de active" este evaluată la aproximativ 1.000 de miliarde de lire sterline (1.190 de miliarde de euro), aici intrând şi rezervele neexploatate.

Liderul PNS, Alex Salmond,susţine că, dacă se iau în considerare şi capacităţile semnificative ale Scoţiei în materie de resurse marine şi eoliene offshore, precum şi alte industrii precum cea a whisky-ului, aceste rezerve ar face din Scoţia a şasea cea mai bogată naţiune din OCDE, lăsând restul Marii Britanii în urmă, pe locul 15.

Experţii consideră că marii jucători de pe piaţa petrolieră, care se bazează  pe contractele din Marea Nordului, vor cântări cu grijă potenţialele efecte negative ale independenţei Scoţiei. Vor trebui să jongleze cu două regimuri fiscale şi de reglementare cel din Marea Britanie şi cel scoţian.